Septembrie 2014, cea mai caldă lună septembrie înregistrată pe Pământ din 1880 și până acum

Septembrie 2014 a fost cea mai caldă lună septembrie înregistrată în lume, la suprafața pământului și oceanelor, de când a început măsurarea temperaturilor, în 1880, a anunțat luni Agenția americană pentru oceane și atmosferă (NOAA), potrivit AFP.

A fost, de asemenea, a 38-a lună septembrie consecutivă în cursul căreia temperatura globală terestră s-a situat deasupra mediei secolului al XX-lea, a precizat NOAA.

Luna trecută, temperatura medie la suprafața oceanelor și a pământului s-a stabilit la 15,72 grade Celsius, cu 0,72 grade peste media secolului al XX-lea (15 grade).

În 2014, mai, iunie, august și septembrie au fost cele mai calde luni înregistrate vreodată.

Cu excepția lunii februarie, toate celelalte luni s-au numărat printre primele patru cele mai calde înregistrate vreodată pentru fiecare dintre ele, potrivit NOAA.

Recordurile de căldură s-au înregistrat în special în nordul Africii de Vest, regiunile litoralului din sud-estul Americii Latine, sud-vestul Australiei, regiuni din Orientul Mijlociu și câteva regiuni din Asia de Sud-Est.

La suprafața oceanelor, temperatura globală din septembrie 2014 a depășit cu 0,66 grade media secolului al XX-lea, care era de 16,2 grade.

A fost vorba și despre 'cea mai înaltă temperatură înregistrată din 1880 încoace la suprafața oceanelor', a adăugat NOAA, afirmând că această creștere a temperaturilor a fost observată în cazul tuturor oceanelor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

3 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

4 ALERTĂ O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș”, care aparține Petrom / ANR: Comandantul e rănit, 13 membri ai echipajului …

5 Bijuteria boemei de la Botoșani reînvie spectaculos după trei decenii de uitare