Televiziunea care a devenit deja marea miză la nivel mondial

Televiziunea care a devenit deja marea miză la nivel mondial

Peisajul media evoluează cu rapiditate, iar accentul se pune din ce în ce mai mult pe televiziunea Ultra HD, care, deşi inexistentă în România, este marea miză a operatorilor internaţionali de telecomunicaţii, aceştia considerând că tehnologii precum HD şi 3D şi-au dovedit deja limitele.

În lumea telecomunicaţiilor, la nivel mondial, totul se învârte în jurul tehnologiei Ultra HD (sau serviciile 4K), care oferă o calitate a imaginii şi mai ridicată decât actualul High Definition (HD). În acelaşi timp, HD-ul şi 3D-ul par să nu mai fie suficiente şi companii precum SES (care operează în prezent 54 de sateliţi la nivel internaţional) încearcă să câştige teren prin dezvoltarea unei tehnologii superioare: Ultra HD.

"Ultra HD nu va merge în aceeaşi direcţie ca 3D. Ultra HD este aici şi va rămâne în continuare pe piaţă", a declarat Ferdinand Kayser, Chief Commercial Officer al companiei SES, în cadrul unui eveniment organizat la târgul de comunicaţii IBC, care se desfăşoară în perioada 11 - 16 septembrie, la Amsterdam.

Conform lui Ferdinand Kayser, ecranele HD au devenit deja un standard pe piaţa internaţională, iar producătorii de conţinut trebuie să se adapteze la evoluţia tehnologică. "Există o dorinţă universală a consumatorilor de a se uita la programe TV de o foarte bună calitate", a spus Kayser.

Potrivit unei statistici prezentate de Ferdinand Kayser, până în anul 2025, jumătate din dispozitivele vândute la nivel mondial vor putea transmite programe Ultra HD.

De asemenea, se estimează că, până în anul 2020, vor exista pe piaţa mondială de televiziune un număr de 200 de canale care vor difuza programe în format Ultra HD, numărul acestora urmând să crească la 1.000, până în 2025.

La această ediţie a târgului de comunicaţii IBC au şi fost demonstrate avantajele tehnologiei Ultra HD. Astfel, SES şi companiile SmarDTV şi Samsung Electronics Co. Ltd au demonstrat prima transmisie end-to-end de conţinut Ultra HD criptat- printr-un satelit SES către un televizor Samsung Ultra HD, folosind un modul SmarDTV CI Plus CAM.

De altfel, la ediţia de anul trecut a IBC, SES a lansat două canale Ultra HD, de tip demo, care transmit prin satelit programe filmate în această tehnologie (competiţii sportive, filme şi documentare), ce oferă o calitate a imaginii mult mai ridicată decât actualul High Definition. Totodată, la ediţia din 2012 a IBC, aceeaşi companie a făcut şi prima demonstraţie de transmisiune live, prin intermediul sateliţilor săi, a unor programe Ultra HD.

Potrivit lui Thomas Wrede, vicepreşedinte pentru sisteme de recepţie la SES, faţă de acum zece ani, producătorii au fost nevoiţi să înveţe cum să optimizeze calitatea HD. În prezent, specialiştii doresc să îmbunătăţească şi mai mult experienţa TV a consumatorilor, fapt pentru care se lucrează deja la etapa a doua a tehnologiei Ultra HD, care va fi implementată în 2016-2017, a explicat Thomas Wrede.

"Ecosistemul transmisiilor Ultra HD s-a dezvoltat cu mare rapiditate în ultimele 18 luni, iar operatorii de sateliţi cum ar fi SES joacă un rol major în pregătirea infrastructurii de sateliţi şi terestre necesare clienţilor pentru transmiterea evenimentelor şi serviciilor pay-TV Ultra HD. Ultra HD va reda potenţialul maxim al imaginilor de înaltă calitate transmise prin satelit", a mai spus Wrede.

Această tehnologie superioară se pretează mai ales în cazul transmisiei live a unor evenimente sportive, a explicat şi Stephan Heimbecher, Head of Innovations & Standards, la compania de media germană Sky Deutschland, în cadrul unui seminar dedicat tehnologiei Ultra HD şi organizat în cadrul târgului de comunicaţii IBC.

"În special transmisiile live ale unor competiţii de fotbal sunt foarte potrivite atunci când vrei să introduci astfel de noi tehnologii", a spus Stephan Heimbecher.

De altfel, Sky Deutschland a transmis primul meci de fotbal, în direct în Ultra HD, prin intermediul sateliţilor SES, pe 26 aprilie, respectiv partida dintre FC Bayern Munchen şi SV Werder Bremen, din campionatul german de fotbal.

Pe de altă parte, în contextul în care în următorii ani vor avea loc competiţii sportive foarte importante, precum Cupa Mondială de Rugby din Marea Britanie din 2015, dar şi Campionatul European de Fotbal (UEFA Euro) din 2016 şi Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro din 2016, este de aşteptat ca unii operatori de telecomunicaţii pay TV (cu plată, n.r.) să transmită aceste evenimente în Ultra HD.

Consumatorii şi-au manifestat deja dorinţa pentru conţinut realizat în această tehnologie superioară, potrivit unor studii prezentate de Thomas Wrede. Astfel, două treimi din consumatori şi-ar dori să aibă un ecran Ultra HD după ce au văzut avantajele acestei tehnologii. De asemenea, fiecare al patrulea consumator la nivel mondial ar fi dispus să plătească mai mult pentru conţinut HD sau Ultra HD. De asemenea, 55% dintre consumatorii europeni spun că ar cumpăra dispozitive care permit recepţionarea programelor Ultra HD, conform unei alte cercetări prezentate de Wrede.

SES dezvoltă tehnologia Ultra HD în condiţiile în care compania, al cărei sediu central se află la Luxemburg, este lider la nivel mondial în privinţa tehnologiei High Definition. SES retransmite pe sateliţii săi un număr total de peste 6.400 de televiziuni, inclusiv 1.800 de televiziuni în format HD, care ajung în peste 291 de milioane de case din lume. De asemenea, sateliţii SES sunt folosiţi pentru difuzarea a numeroase platforme de satelit (DTH), între care şi Orange TV din România.

Pe de altă parte, companiile de telecomunicaţii par să fi renunţat, cel puţin pentru o perioadă, la promovarea tehnologiei 3D, deşi continuă să ofere astfel de servicii pentru operatori de televiziune. Motivul stagnării 3D este acela că programele în acest format pot fi vizionate numai cu echipamentul special, respectiv ochelarii specifici.

În tot acest timp, România se luptă să implementeze procesul de tranziţie de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră, care a fost amânat, în august 2010, de Guvernul român. Totuşi, în luna iunie a acestui an, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) şi-a adjudecat, pentru o sumă de 1.020.002 euro, trei multiplexuri în urma licitaţiei de televiziune digitală şi trebuie să implementeze acest proces la nivel naţional până pe 17 iunie 2015.

Pe de altă parte, tehnologiile prezentate la târgul IBC de la Amsterdam par a fi în continuare foarte departe de România, unde televiziunile abia îşi implementează formatul HD în propriile programe. Totuşi, pe platformele de cablu şi satelit din România sunt disponibile în prezent şi televiziuni HD, între care Pro TV HD, Acasă HD, HBO HD, TVR HD, Eurosport HD, Discovery Showcase HD, National Geographic HD, Digi 24 HD şi U HD.

În ceea ce priveşte tehnologia 3D, oferta TV pentru clienţii români continuă să fie foarte limitată. Aceştia pot opta doar pentru canalul High TV 3D, care se regăseşte în grila UPC România, şi pentru Hustler HD 3D, disponibil în grila operatorului IPTV Ines.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria