Un pahar de alcool l-ar face pe consumator mai atrăgător (studiu)

Un pahar de alcool l-ar face pe consumator mai atrăgător (studiu)

Un pahar de alcool ar modifica în mod favorabil aspectul feței, făcându-l mai atrăgător pe consumator. Mai mult de două pahare duc însă la efectul contrar - este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători britanici de la Universitatea din Bristol care a realizat un studiu pe această temă.

'Consumul de alcool este asociat cu comportamente sexuale cu risc, însă această relație este complexă și bidirecțională. Am vrut să aflăm în ce măsură alcoolul poate face pe cineva mai atractiv în ochii altora', arată ei, citați marți de passionsante.be .

Pentru studiu, a fost alcătuit un grup de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, invitați să se uite la fotografii de tineri adulți care fie nu băuseră alcool, fie consumaseră unul sau două pahare de vin sau trei-patru. Rezultatele au arătat că fețele celor care consumaseră unul sau două pahare de vin au fost considerate mai atrăgătoare decât ale persoanelor care nu băuseră deloc sau prea mult. Evident că alcoolul nu i-a făcut mai frumoși însă, potrivit cercetătorilor, 'în afară de modificarea percepției asupra celorlalți, o cantitate moderată de alcool îi face să fie percepuți mai bine'. 'Acest dublu efect permite o mai bună înțelegere a legăturii dintre alcool și comportamentul sexual cu risc', adaugă ei.

Schimbările la față induse de alcool s-ar explica prin ușoare modificări fizice (fluxul sanguin, trăsături mai destinse) și psihologice (starea de spirit).

Metodologia studiului a fost criticată însă de serviciile medicale britanice: deși sunt de acord că puțin alcool poate contribui la relaxare, persoana respectivă putând părea mai abordabilă, ele subliniază faptul că diferența este foarte mică, insistând pe faptul că acest lucru nu trebuie să justifice în niciun caz consumul de alcool, chiar în cantități mici. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 A plecat din țară cu un pașaport regal românesc / S-a stins din viață cea care a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din …

2 ULTIMA ORĂ Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari

3 Pro TV vrea un format similar cu America Express. Cine ar putea prezenta noul reality show

4 Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei

5 „Am văzut cu ochii mei, s-a dus să ia bani de acolo. Nu era un milion, erau 60 de milioane de euro”