Analiști: Prezență în turul II de 55-60%; Ponta este favorit, Iohannis are șanse

Analiști: Prezență în turul II de 55-60%; Ponta este favorit, Iohannis are șanse

Candidatul PSD-UNPR-PC în alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, pornește în cel de-al doilea tur al cursei pentru Palatul Cotroceni de pe poziția de favorit, sunt de părere analiștii politici consultați de AGERPRES, însă aceștia apreciază că bătălia nu este câștigată "până nu se numără voturile".

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FLUX

Analiștii Radu Magdin, Adrian Moraru, Cristian Pârvulescu, Marius Pieleanu, Alfred Bulai și Bogdan Chirieac au declarat totodată, pentru AGERPRES, că prezența la urne în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale va fi mai mare cu câteva procente decât cea înregistrată în primul tur, în jurul a 55-60%.

***

Analistul Cristian Pârvulescu susține că Victor Ponta are șanse mai mari decât contracandidatul său, Klaus Iohannis (ACL), să iasă învingător din cursa pentru Președinție și datorită aparatului de partid de care dispune.

"Există șanse mai mari pentru Victor Ponta decât pentru Klaus Iohannis. Ele țin mai degrabă de aparatul de partid de care dispune. A fost favorizat de ordonanța de urgență privind migrația primarilor, care a dat o forță mult mai importantă PSD-ului și aliaților săi în raport cu ACL. Având în vedere votul substanțial pe care l-a primit Iohannis în diaspora, adică aproape 50% din votul exprimat la primul tur, putem constata că forța administrativă, forța aparatului ACL în teritoriu a scăzut. Dacă reducem cei aproximativ 80.000 de alegători, cădem puțin sub 30% voturi pentru Iohannis la primul tur", spune acesta.

Acesta adaugă că diferența dintre cei doi contracandidați "nu este atât de mare încât să fie imposibil de surmontat" și, ca urmare, "Klaus Iohannis are în continuare șanse".

Analistul Marius Pieleanu susține, la rândul său, că toate datele îl indică pe Victor Ponta favorit în alegeri.

"Toate datele — nu numai de sondaj, dar și de impresia publică și de așteptarea publică — converg spre Victor Ponta, dar până nu se numără voturile nimic nu-i sigur", afirmă Pieleanu.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, Klaus Iohannis ar putea să recupereze distanța care îl separă de contracandidat, "cel puțin teoretic, printr-o participare masivă a diasporei, adică peste 400-500 de mii de oameni, ceea ce e puțin probabil, și cu un număr cât mai mare de nehotărâți care să-i dea votul în țară, fiindcă avem vreo 600-700 mii de români care nu s-au hotărât".

Analistul Alfred Bulai este de părere că lupta dintre cei doi înscriși în cursa prezidențială va fi una "la baionetă".

"Ponta este, evident, candidatul cu prima șansă, dar lupta va fi apropiată, la câteva procente. Deci nu va fi un scor cât s-a sugerat. E o luptă la baionetă", opinează acesta.

Și analistul Radu Magdin afirmă că, dacă "nu se întâmplă ceva mega-emoțional care să ne șocheze", Victor Ponta pornește cu prima șansă în turul II.

"Dacă nu apare o surpriză monumentală, părerea mea este că Victor Ponta pornește cu prima șansă și pentru victorie", adaugă analistul.

Și analistul Adrian Moraru consideră că Victor Ponta pornește "cu un avantaj" față de contracandidatul său.

"În momentul de față, toate sondajele îl dau pe domnul Ponta cu un avantaj. Pleacă din poziția de favorit pentru turul doi și asta este o problemă pentru Klaus Iohannis, care nu se comportă ca un om care își dorește să recupereze acest handicap", precizează analistul.

Analistul Bogdan Chirieac susține că singura modalitate prin care Victor Ponta ar putea pierde alegerile de duminică ar fi "ridicarea unui val de ură împotriva domniei sale".

"Azi când vorbim, domnul Ponta este favoritul alegerilor de duminică. Pleacă cu un avantaj de zece puncte de la turul I, este foarte prezent în media, tot timpul comunică, echipele sale sunt puternic mobilizate. Deci Victor Ponta pleacă cu prima șansă. Singura modalitate prin care domnul Ponta ar putea pierde alegerile ar fi ridicarea unui val de ură împotriva domniei sale", precizează acesta.

***

În ceea ce privește prezența românilor la urne în duminica votului, analistul Cristian Pârvulescu estimează o prezență între 55 și 60%.

"Având în vedere emotivitatea dintre cele două tururi, va fi o prezență cel puțin la fel de bună ca aceea din turul întâi. Prezența va fi între 55-60%, ceea ce înseamnă peste 65% din populația care se află pe teritoriul României. La primul tur am avut aproape 1,5% vot în străinătate și 98,5% vot pe teritoriul României", afirmă acesta.

Analistul Marius Pieleanu se așteaptă la o prezență în turul doi de 57%.

"57% ne-a dat nouă participarea. Să zicem că poate să fie un pic mai mică sau maxim egală cu cea din turul doi de acum cinci ani, confruntarea Geoană — Băsescu", subliniază analistul.

Și Alfred Bulai susține că la turul al doilea vor veni la urne mai mulți români, explicând că scena politică "se radicalizează".

"Probabil că prezența va fi un pic mai mare decât cea din primul tur pentru că se radicalizează scena politică, e mai clară — sunt doar doi candidați. Sunt unii pro și unii contra, deci există șansa să fie câteva procente mai mare", opinează analistul.

De asemenea, analistul Bogdan Chirieac susține că prezența în cel de-al doilea tur va fi "sensibil mai mare decât la primul întâi".

Analistul Radu Magdin este de părere că pe 16 noiembrie vor veni la urne "câteva zeci sau chiar sute de mii" de români în plus față de cei care și-au exprimat opțiunea de vot în primul tur.

"Eu cred că vor veni cu câteva zeci sau chiar sute de mii decât în turul I, pentru că ambele campanii sunt foarte emoționale și încearcă să își mobilizeze atât baza, cât și nehotărâții. Interesul primar în a agita spiritele este la candidatul dreptei, care are de recuperat foarte mult și trebuie să convingă atât nehotărâții, cât și o parte din electoratul celor care deja au spus, după turul I, că vor vota cu Ponta, să încerce să dividă acest electorat și să ia o parte din procente, eventual și de la domnul Tăriceanu. A rămas în coadă de pește și poziția doamnei Udrea, care a sugerat mai degrabă un vot negativ decât un vot pentru cineva anume. Cred că electoratul doamnei Macovei va fi relativ disciplinat în spatele lui Klaus Iohannis și datorită faptului că Macovei a avut mesaje foarte puternice împotriva lui Victor Ponta. Rămâne să vedem ce va face minoritatea maghiară. Părerea mea este că și acolo va fi o bătălie de jucat", explică Magdin.

Analistul Adrian Moraru arată că în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale numărul românilor care vor vota în afara granițelor va crește.

"Acele cozi imense din primul tur cu siguranță vor fi mai mari la turul II. Uitați-vă pe toate datele istorice, între turul I și turul II, afară, creșterea a fost de 60-70% ca prezență", subliniază acesta.

Totodată, analistul afirmă că PSD nu este interesat de o creștere a prezenței românilor la urne fiindcă "aritmetic" candidatul Victor Ponta "are în buzunar Președinția".

"Cred că asta (prezența — n.r.) este una dintre mizele și temerile majore ale socialiștilor în momentul de față, pentru că o creștere semnificativă ar da peste cap calculele de până acum. PSD nu are niciun interes să mai scoată alți oameni la vot. E mulțumit să vină aceiași care au venit la turul I fiindcă are aritmetic, în buzunar, Președinția", susține analistul.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…