Antal Arpad: Dacă premierul nu își instruiește prefecții, în secuime se poate întâmpla ce a fost la Târgu Mureș în '90

Antal Arpad: Dacă premierul nu își instruiește prefecții, în secuime se poate întâmpla ce a fost la Târgu Mureș în '90

Primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, a declarat sâmbătă, de la tribuna Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureș, că dacă premierul Victor Ponta nu îl va "instrui" pe prefectul de Covasna "să lase în pace maghiarii", atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureș.

"Îl rog pe domnul Frunda să își roage șeful, prim-ministrul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. Ce fac prefecții, îl califică și pe el. (...) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990", a spus Antal Arpad, potrivit traducerii oficiale.

Acesta a mai afirmat că deputatul Marko Attila, condamnat pentru retrocedarea unui imobil, a cerut protecția SUA și a Ungariei, însă în primul rând maghiarii trebuie să fie alături de acesta și să recurgă la acțiuni inclusiv de genul celei de la Cluj-Napoca, când s-a stopat demolarea unei biserici.

Antal a susținut că "în această țară justiția nu e justă, ci servește un sistem să îi facă pe maghiari săraci, să ajungă soarta sașilor" și că trebuie creat un parteneriat cu președintele Klaus Iohannis și cu echipa acestuia.

"Chiar dacă noi credem că Iohannis nu își asumă identitatea săsească, el poate fi un partener", a susținut Antal Arpad.

Între 19 și 21 martie 1990 a avut loc la Târgu Mureș un conflict interetnic între români și maghiari, în urma căruia au murit cinci oameni, iar sute de persoane au fost rănite.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

3 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

4 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

5 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf