Arafat, SPĂLAT şi PARFUMAT la Antena3: Morţii sunt de vină!

Raed Arafat, la „spălătoria” de la Antena 3: "Nu știu cine a strigat după ajutor. Salvamarii au scos două victime care erau cu centurile puse în epavă. Comandantul avea mandibulă ruptă, iar medicul era în hipotermie". Practic, morţii sunt de vină. Oricum nu se mai putea face nimic pentru ei.
Secretarul de stat pentru situații de urgență a spus marţi că în cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol nu se putea interveni mai repede. Raed Arafat susține că autoritățile și-au făcut datoria și a explicat cum a avut loc operațiunea de salvare. Luni, patru persoane și-au pierdut viața după ce elicopterul SMURD în care se aflau s-a prăbușit în lacul Siutghiol din județul Constanța.

După tragedia care a curmat viața a încă patru români ce trebuiau să fie salvați de Inspectoratul pentru Servicii de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat s-a dus la Antena 3 ca să fie spălat şi parfumat.

Declarații Raed Arafat

Primul apel s-a făcut la 16: 11. Eu eram într-o sedinta la minister cand s-a intamplat. Deja la 16 si 14 minute am aflat și am plecat ca să verific situația. Atunci știam că deja au fost alertate toate forțele de intervenție, ambulanța și ISU. Apoi am informat primul ministru și am așteptat să văd ce se întâmplă. Primele ambulanțe au sosit la 16:18 minute, prima barcă nu s-a pornit, însă pompierii au plecat improvizat, cum au putut, dar s-au chemat și alte întăriri.
Au fost diferite relatări de la diferiți martori. Acestea vor fi puse cap la cap pentru a fi evaluate toate aspectele. Din punctul meu de vedere, este o barcă de pescari care au adus prima victimă, dar ced că oriunde în lume se întâmplă asta, nu e o anomalie, cel care e cel mai apropiat de o victimă, atunci ajută. Barca defectă era o anomalie, aparținea de ISU.
În mod normal motoarele trebuie verificate la preluare și predare. Echipamentul trebuia verificat, sunt motoare care pot fi verificate doar în apă. Barca știu că nu avea chei, pentru că se pornea cu sfoara. În momentul în care colega noastră a fost adusă la mal, a fost adusă cu o barca de pescar. Era un pompier în barca care îi făcea resuscitare, masaj cardiac. A fost urcată în barca de un pompier. Restul pompierilor au rămas acolo pentru a găsi alte persoane.
În primul rând, când au preluat elicopterul, colegii nostri afirma ca nu aveau flotoarele puse. Acest elicopter nu iesea pe mare, deci nu avea de ce sa aiba flotoare. Nu avea nevoie de ele. Ingreuna elicopterul cu 90 de kilograme. La elicopterele care lucreaza pe larg, vesta de salvare este tractata dinainte  de zbor.
Acest elicopter nu avea un înregistrator de bord. Este opțional, iar acesta când a fost luat nu avea.
Comandatul aeronavei a fost pregătit.
Trebuie discutat cu toate lumea. Să punem toate lucrurile cap la cap. De ce pompierii au oprit unde au oprit, de ce au ajuns într-iun loc sau altul. Nu pot să spun că au greșit inițial locația. Nu am informațiile astea. 
Eu niciodată nu am intrat și nu intru în ipoteze dacă sau putea să fie cineva salvat. Eu spun că trebuie să se facă tot ce e posibil. Leziunile care au fost, cei care erau legați de scaune și scafandrii au confirmat că așa erau, ei nu puteau, rămân ceilalți doi , comandantul avea leziuni serioase, iar medicul avea nu doar hipotermie, dar și alte leziuni grave. Era într-o stare critică. Nu știu cine a strigat după ajutor. Deci da, două victime au fost găsite în centuri în epavă. Pilotul aruncat avea fracturi multiple, inclusiv de mandibulă. Iar medicul era în hipotermie.
România anilor 90. Până în anul 2000 aveam maximum patru echipe de descarcerare. Abia în 2001 s-a cumpărat primele echipaje de descarcerare. Au fost cumpărate 33 de echipaje. Nu erau ambulanțe cu aparatură.Toate mașinile care s-au dus la accident aveau ventilație, nu cum s-a spus.
Încercăm să rezolvăm foarte multe aspecte în sistemul de urgență, are multe vulnerabilități.

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Confirmare oficială / Dragnea și Tăriceanu au dat liber Ungariei să-și facă de cap în Transilvania!

2 Document / Așa arată jaful PSD! Guvernul Orban refuză plăți de aproape 150 milioane lei pentru proiecte PNDL făc…

3 Judecați voi! O judecătoare care a scăpat ca prin minune de pușcărie se pensionează cu 16.000 de lei pe lună, …

4 ULTIMĂ ORĂ / Dragnea va ieși din pușcărie în mai puțin de doi ani! Toader a clasificat întreg penitenciarul Raho…

5 VIDEO Dosarul șpăgilor explodează în PSD! Deputata PSD Jivan, audiată la DNA! Sunt așteptați Fifor și Cuc!

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Inspirație de weekend