BEC a fundamentat pe o definiţie din DEX decizia respingerii candidaturii lui Diaconu

BEC a fundamentat pe o definiţie din DEX decizia respingerii candidaturii lui Diaconu

Biroul Electoral Central a fundamentat decizia de respingere a candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare inclusiv pe o definiţie din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, în condiţiile în care în Legea integrităţii nu este definită o sintagmă esenţială pentru cazul actorului.

Actorul Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Decizia de respingere a candidaturii lui Mircea Diaconu pentru alegerile europarlamentare a fost dată publicităţii vineri, de către Biroul Electoral Central.

În cuprinsul acesteia se arată că dosarul de candidatură al lui Diaconu a întrunit condiţiile de admisibilitate prevăzute în Legea pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul European.

Pe de altă parte, în decizia BEC se precizează că au fost luate în calcul raportul ANI privind cazul de incompatibilitate al actorului, din 2011, între funcţia de senator şi cea de director al Teatrului Nottara, dar şi decizia definitivă şi irevocabilă a ICCJ din 2012 prin care a fost confirmat raportul ANI.

De asemenea, membrii BEC au invocat prevederile Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice de la articolul 25, alineatul 2: "Persoana eliberată sau destituită din funcţie (...) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

BEC precizează că în lege nu este definită sintagma "funcţie eligibilă" de către legiuitor, respectiv la ce funcţii se face referire.

"Văzând faptul că, potrivit limbajului comun - în condiţiile în care legiuitorul nu defineşte această sintagmă - prin «funcţie eligibilă» se înţelege «funcţie care poate fi aleasă» - conform Dicţionarul explicativ român - în această categorie intrând şi funcţia de parlamentar european, care (...) este aleasă prin vot universal direct. Ţinând cont de faptul că prin sintagma «aceeaşi funcţie» legiuitorul face trimitere la categoria funcţiilor eligibile şi nu la o funcţie eligibilă individualizată în mod distinct. Luând în considerare faptul că, la momentul depunerii candidaturii, domnul Mircea Diaconu se află în perioada de interdicţie a ocupării unei funcţii eligibile", se arată în argumentaţia deciziei BEC.

Asupra Legii 176/2010, Curtea Constituţională a emis o decizie în care era vizat senatorul PNL Akos Mora, pentru care se solicitase de către ANI încetarea mandatului în urma unei decizii definitive a ICCJ. Cu acest prilej, judecătorii CC au constatat faptul că Legea 176/2010 necesită o modificare legislativă pentru clarificarea sintagmelor şi termenilor folosiţi inclusiv în ceea ce priveşte "funcţiile eligibile" şi interdicţiile aplicate sau nu în cazul alegerilor.

Biroul Electoral Central a respins, miercuri, candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...