Cea mai idioată şi nesimţită declaraţie a lui Victor Ponta-VIDEO

Cea mai idioată şi nesimţită declaraţie a lui Victor Ponta-VIDEO

Cu o nesimţire greu de suportat, Victor Ponta a catalogar criticile la adresa fplosirii termenului nazist pentru caracterizarea mandatului lui Traian Băsescu drept propagandă.

Victor Ponta a declarat marţi că "propaganda" începută după declaraţiile sale privind asemănarea dintre regimul lui Traian Băsescu şi cel nazist este "exagerată" şi că, de fapt, este vorba despre radicalizarea unor opinii, de o bătălie politică între el şi preşedinte, care nu ar trebui să se transforme într-un caz naţional sau internaţional.
 
 „Consider toată aceasta propagandă începută împotriva declaraţiilor mele politice legate de domnul Băsescu ca fiind exagerată.

Când Băsescu spune despre noi că suntem bolşevici, comunişti nu cred că neagă că în România s-au produs crime comise de comunişti. Singura persoană cu care m-am lămurit era domnul Vainer – fusese indus în eroare de o propagandă indusă în presă, eu întotdeauna am considerat şi am asumat în numele României, responsabilitatea la nivel european şi a României în ceea ce priveşte Holocaustul şi am avut o atitudine clară de recunoaştere şi de asumare.

Discuţiile dintre mine şi Băsescu, chiar dacă uneori declaraţiile politice merg într-o zonă mai agresivă - cred că aţi ascultat aseară 45 de minute cum m-a pictat de sus până jos, eu doar în 5 minute, nu pierd 45 pentru a vorbi despre dânsul - sunt declaraţii politice între mine şi Băsescu, pornite din radicalizarea opiniilor pe care le avem unul împotriva altuia. NR. În realitate, Traian Băsescu a vorbit mai puţin de 25 de minute, iar despre Ponta a vorbit foarte puţin.

Ca din asta să faci o propagandă împotriva României, a guvernului, mi se pare o exagerare, cred că cei care vor să scoata bătălia politică dintre mine şi Băsescu şi să o facă un caz naţional şi internaţională cred că greşesc.

Eu consider că Băsescu şi regimul său au o anumită caracteristică specială şi anume diviziunea societăţii. Băsescu a împărţit societatea între cei care sunt de partea sa şi ceilalţi, a promovat lupta între bugetari şi cei de la privat, între pensionai şi salariaţi, între profesori şi părinţi, între medici şi pacienţi, ... ăsta este un tip de politică totalitară, asta am vrut să spun.Îmi asum criticile pentru faptul că îmi permit să îl critic pe Traian Băsescu din partea suporterilor săi”, a declarat Victor Ponta.

Cum a reacţionat "propaganda"

Federaţia Comunităţilor Evreieşti: Comparaţia premierului, greşeală politică imensă, de neacceptat

Comparaţia făcută de premierul Victor Ponta între cei zece ani de mandat ai preşedintelui Traian Băsescu şi perioada nazistă este "o greşeală politică imensă şi de neacceptat", afirmă preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, deputatul Aurel Vainer.

"În numele Conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi în calitatea mea de Deputat în Parlamentul României, doresc să îmi exprim totala surprindere, provocată de declaraţia dlui. Prim Ministru Victor Ponta care, în esenţă, compară perioada de 10 ani de mandat a dlui. Preşedinte Traian Băsescu, cu perioada groaznică de dominaţie a nazismului şi acoliţilor săi în Germania şi în alte state europene", afirmă deputatul Aurel Vainer, preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-un comunicat oficial.

El precizează că nu poate accepta, ca "reprezentant la vârf al populaţiei evreieşti din România, cu activitate de aproape 10 ani în Parlamentul României, trăitor şi cunoscător îndeaproape a istoriei ţării noastre, după un parcurs al vieţii de 8 decenii", ideea de a se compara o perioadă post-decembristă cu ceea ce a reprezentat puterea nazistă în lume.

"Îmi pun întrebarea: oare aceşti 10 ani la care se face referire, perioada de mandat a dlui. Băsescu, de viaţă nemijlocită în România contemporană, poate să fie similară cu viaţa într-o societate de tip dictatorial, nazist, de atât de tristă amintire? Pentru noi, evreii din România, Holocaustul nu a fost numai o pagină de istorie cu multă, multă suferinţă, dar mai ales o sursă de învăţătură pentru evitarea repetărilor în istorie. Cu atât mai mult, este o realitate evidentă că în perioada menţionată a funcţionat şi funcţionează democraţia, instituţiile parlamentare. În numele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ne exprimăm profunda noastră dezamăgire şi convingerea fermă că această afirmaţie este o greşeală politică imensă şi de neacceptat", se mai arată în comunicat.

ActiveWatch a sesizat CNCD 

ActiveWatch a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind compararea "regimului Băsescu" cu "regimul nazist" de către premierul Victor Ponta, susţinând că un efect, chiar dacă neintenţionat, al declaraţiei este negarea implicită a Holocaustului.

  "În opinia noastră, discursul public al preşedintelui de partid şi prim-ministrului Victor Ponta, care a comparat «regimul Băsescu» cu «regimul nazist», constituie implicit o dramatică coborâre în derizoriu a crimelor nazismului. Negarea implicită - desigur neintenţionată - a Holocaustului este unul dintre efectele acestei iresponsabile intervenţii. În consecinţă, ActiveWatch consideră că este necesară o intervenţie instituţională care să evalueze cu greutatea autorităţii publice enunţul preşedintelui de partid şi prim-ministrului Victor Ponta. Acesta este motivul pentru care am decis să sesizăm CNCD", se arată în comunicatul ActiveWatch.În plângerea înaintată CNCD, asociaţia susţine că, prin declaraţia lui Victor Ponta, "indirect, au fost minimizate crimele Holocaustului, fiind astfel supuşi unui tratament degradant membrii comunităţilor care au fost victime ale acestui fenomen".

Daul: E scandalos că un premier UE îşi compară preşedintele cu naziştii. PES să se delimiteze de Ponta

Preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat, luni, că este "de-a dreptul scandalos" faptul că premierul unui stat UE îl compară pe preşedintele ţării sale cu naziştii şi face apel la socialiştii europeni să se delimiteze de afirmaţiile lui Victor Ponta.

"Afirmaţiile făcute ieri (duminică - n.r.) de Victor Ponta sunt îngrozitoare. Este de-a dreptul scandalos să auzi cum premierul unui stat UE îl compară pe preşedintele propriei sale ţări cu naziştii", susţine Joseph Daul, într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Liderul PPE precizează că preşedintele Traian Băsescu a fost ales în mod democratic de două ori, iar "în timpul celor două mandate a implementat cu succes o serie de reforme structurale şi economice dificile dar necesare care au plasat ţara pe calea stabilităţii şi prosperităţii".

"România este într-o situaţie mult mai bună în prezent decât era în urmă cu 10 ani, înainte de alegerea preşedintelui Băsescu", consideră Daul.

Acesta susţine că, în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost "obsedat să-l dea jos pe preşedintele Băsescu".

"În detrimentul stabilităţii şi credibilităţii ţării sale, Ponta este responsabil pentru organizarea a numeroase intrigi şi trucuri nedemocratice în încercarea sa nereuşită de a deveni preşedinte", notează liderul popularilor europeni.

Totodată, Joseph Daul susţine că ambiţia lui Ponta de a deveni preşedinte "continuă să nu aibă limite: dă ordonanţe de urgenţă în campanie, încearcă o nouă procedură de suspendare a preşedintelui aflat la sfârşit de mandat".

"România, stat membru UE de peste şapte ani, merită mai mult", apreciază Daul.

Preşedintele PPE face apel la PES şi la liderii formaţiunii să condamne imediat "afirmaţiile îngrozitoare ale lui Ponta şi să se distanţeze de astfel de comentarii".


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...