Declarațiile de la DNA ale lui Sorin Oancea despre CURVĂSĂRIA Vanghelie/B1TV cu Rareș Bogdan pe coadă

Declarațiile de la DNA ale lui Sorin Oancea despre CURVĂSĂRIA Vanghelie/B1TV cu Rareș Bogdan pe coadă

Sorin Oancea, unul dintre patronii postului B1 TV, a dat declarații în fața procurorilor DNA desprecurvăsăria dintre Vangheli și B1TV.

Din declaraţia martorului Oancea Sorin reţinem următoarele aspecte relevante cauzei:

„Îndeplinesc funcţia de director general în cadrul postului de televiziune B1 TV de la înfiinţarea acestuia, respectiv din anul 2010. În această calitate, am ca principală atribuţie conducerea postului, atât din punct de vedere editorial, cât şi administrativ. Fac precizarea că societatea B1 TV CHANNEL S.R.L. este deţinută în proporţie de 50% de către mine, iar cealaltă jumătate este deţinută de către SC NEWS TELEVISION ROMÂNIA SRL, societate controlată de către numitul George Păunescu. Pe numitul Vanghelie Marian îl cunosc din anul 2004 sau 2005 şi sunt în relaţii strict profesionale cu acesta.

De asemenea, arăt că îl cunosc şi pe numitul Dumitru Marin, dinainte de a-l cunoaşte pe Vanghelie Marian, respectiv din anii 1996-1997, când am colaborat cu primul dintre aceştia, în perioada cât mi-am desfăşurat activitatea în cadrul postului de televiziune Antena 1. În acest sens, în luna aprilie sau mai 2012, am fost sunat la birou de către domnul Dumitru Marin, pentru a-mi solicita o întâlnire, în scopul semnării unui contract de publicitate, dânsul dorind să promoveze un hotel şi un spa pe care urma să le deschidă sau de abia le deschisese. Ne-am întâlnit la biroul meu în perioada imediat următoare, unde am discutat concret despre condiţiile încheierii acestui contract. La această întâlnire, a venit însoţit de o doamnă responsabilă de marketing pe acest proiect al dânsului, respectiv hotelul Premier Palace.

La această întâlnire, am negociat obiectul acestui contract şi valoarea acestuia, ajungând la concluzia că B1 TV se obliga să presteze servicii de publicitate pentru obiectivul hotel Premier Palace şi diverse activităţi cultural-artistice pe care urma să le deruleze în această locaţie, încheindu-se astfel contractul nr. 54/03.05.2012. Valoare acestui contract a fost convenită la suma de 200.000 euro fără TVA, iar în situaţia în care plata acestei sume urma să se facă în termen de 30 de zile de la data semnării contractului, această sumă se diminua la 150.000 euro fără TVA. Contractul a fost semnat de către mine, în calitate de director general al postului de televiziune B1 TV, şi de către Dumitru Marin, în calitate de administrator al societăţii S.C. PREMIER PALACE S.R.L. În ceea ce priveşte realizarea obiectului acestui contract, arăt că acesta s-a desfăşurat în realitate, în sensul că s-au difuzat spoturi publicitare puse la dispoziţie de către client, iar în ceea ce priveşte publireportajele (reportaje publicitare), arăt că s-a derulat în general bine, cu unele situaţii în care au mai fost neînţelegeri între noi şi client, în sensul că unele dintre evenimentele organizate de clientul PREMIER PALACE S.R.L. erau prezentate de vedete ale unor posturi de televiziune concurente.

Legat de aceste neînţelegeri privind publireportajele, arăt că este posibil ca la un moment dat să fi fost sunat de Vanghelie Marian şi să mă fi rugat să nu refuzăm transmiterea unor publireportaje prezentate de vedete TV de la posturi concurente, respectiv de Victor Ciutacu, în cadrul manifestărilor de la Premier Palace SRL. Era de notorietate faptul că Vanghelie Marian se cunoştea cu clientul nostru, Dumitru Marin.

În aceeaşi idee a refuzului de a prelua evenimente cu vedete ale altor posturi TV concurente, îmi amintesc faptul că în urmă cu aproximativ doi ani, la ultimul „Vanghelion” organizat la Romexpo, prezentat de Rareş Bogdan, am discutat cu Vanghelie Marian şi i-am cerut acordul pentru transmiterea programului de Revelion organizat de Primăria Sectorului 5 Bucureşti sectorului 5 Bucureşti la Romexpo, aspect cu care a fost de acord. În acest sens, fără a putea preciza exact dacă cu ocazia derulării acestui „Vanghelion”, am încheiat un contract cu societatea, care se ocupa de producţia acestui spectacol de Revelion, societate care în prealabil încheiase un contract cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti. Contractul a fost încheiat de B1 TV cu societatea Modus Production, dacă îmi amintesc corect, societatea administrată, cred, de Moroşanu Ştefan. Nu îmi amintesc care era valoarea acestui contract şi nu îmi amintesc dacă Modus Production a plătit către B1 TV serviciile prestate.

Îmi amintesc însă că serviciile prestate au constat în promovarea evenimentului „Vanghelion” şi în difuzarea de ştiri şi reportaje. Revenind la contractul pe care B1 TV l-a încheiat cu Premier Palace, arăt că spoturile publicitare s-au făcut în baza unor media-planuri, de comun acord cu clientul, după care s-au dat spre difuzare, în intervalele orare şi în zilele prevăzute în aceste media-planuri. În ceea ce priveşte plata acestui contract, îmi amintesc că aceasta a fost în sumă de 150.000 euro + TVA, însă nu ştiu dacă s-a făcut în tranşe sau în primele 30 de zile de la data semnării contractului. Arăt că încheierea acestui contract cu nr. 54 nu s-a realizat la recomandarea domnului Vanghelie Marian şi nici valoarea acestui contract nu a fost stabilită de către domnul Vanghelie Marian, ci de către mine şi domnul Dumitru Marin.

În ceea ce priveşte pe numita Aura Ţiţirigă, arăt că aceasta lucrează în cadrul postului de televiziune B1 TV, fiind şefa Departamentului de ştiri. Ştiu că aceasta avea o relaţie destul de bună cu Vanghelie Marian, până în urmă cu ceva timp. Nu ştiu dacă aceştia există o relaţie de afinitate. Legat de derularea contractului nr. 54 din 2012, arăt că este posibil ca, într-una din împrejurări, eu nefiind la sediu, Dumitru Marin să mă fi aşteptat în biroul doamnei Aura Ţiţirigă, până am venit eu. Nu cunosc în acest moment dacă postul de televiziune B1 TV a încheiat vreun contract de publicitate cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti.

În ceea ce priveşte contractul nr. 101B/30.10.2012 încheiat între B1 TV CHANNEL S.R.L. şi SC CALEX BUSINESS GRUP, în valoare de 1.622.137 lei şi contractul nr. 61/30.10.2012 încheiat între aceleaşi societăţi, pentru aceeaşi sumă, arăt următoarele: Înainte de încheierea contractelor sus menţionate, a venit la mine la biroul din strada Popişteanu domnul Vanghelie Marian pentru a discuta unele aspecte legate de campania electorală. Printre alte discuţii purtate cu acesta, Vanghelie Marian m-a întrebat dacă societatea B1 TV nu ar dori să încheie un contract de publicitate cu o firmă cu panotaj electronic (panouri de publicitate). Nu îmi amintesc dacă mi-a spus în acel moment numele societăţii care oferea publicitate pe panouri. Am fost de acord în principiu cu solicitarea acestuia, însă i-am spus că societatea nu are bani pentru a plăti o astfel de reclamă.

Vanghelie Marian mi-a spus că nu este nevoie să se plătească vreo sumă de bani, ci B1 TV să ofere în contrapartidă publicitate pentru firma de panotaj, aspect cu care de asemenea am fost de acord. Nu-mi amintesc dacă în cadrul acestei discuţii, Vanghelie Marian mi-a spus şi valoarea contractului pe care urma să îl încheiem. Având în vedere solicitarea domnului Vanghelie Marian, i-am spus acestuia să discute cu reprezentantul societăţii care oferea publicitate pe panotaj, să ne trimită o ofertă, după care domnul Vanghelie Marian a plecat de la biroul meu, rămânând ca B1 Tv să primească oferta de la reprezentantul acelei societăţi. Nu cred că domnul Vanghelie Marian mi-a spus la acel moment că societatea care oferea publicitate panouri se numeşte SC CALEX BUSINESS GRUP SRL. De asemenea, nu îmi amintesc nici dacă la acel moment mi-a spus numele administratorului acelei societăţi. Cert este că ulterior, persoanele din subordinea mea de la Marketing şi de la Comercial au intrat în posesia ofertei societăţii recomandate de Vanghelie Marian, au analizat-o şi au pregătit documentele contractuale. Cred că de acest lucru s-a ocupat în mod concret Călin-Felix Pintilie, directorul comercial al B1 TV. După analizarea ofertei de către cei de la Marketing şi Comercial, ocazie cu care am observat că este vorba de SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, s-a ajuns la concluzia de a se încheia două contracte, respectiv contractul nr. 101B/30.10.2012 în care B1 TV se obliga să facă publicitate societăţii CALEX şi contractul nr. 61/30.10.2012 în care SC CALEX BUSINESS GRUP SRL se obliga să facă publicitate televiziunii B1 TV pe panouri led publicitare. A fost, practic, un schimb de servicii publicitare între cele două societăţi, astfel că sumele din aceste contracte s-au compensat în baza unor ordine de compensare şi a unui proces-verbal de compensare.

Contractele au fost semnate de mine din partea B1 TV şi de către Bodea Tiberiu, administratorul societăţii CALEX BUSINESS GRUP. Nu-mi amintesc dacă la momentul semnării celor două contracte sau pe parcursul derulării acestor contracte, am avut vreun contact direct cu administratorul acestei societăţi, SC CALEX BUSINESS GRUP, Bodea Tiberiu. Este posibil ca eu să fi semnat cele două contracte în prealabil, după care să fi fost trimise către administratorul SC CALEX BUSINESS GRUP, pentru a fi semnate şi de către acesta. Am considerat că încheierea contractului de publicitate pe panotaj încheiat cu SC CALEX BUSINESS GRUP este utilă postului de televiziune B1 TV, întrucât atinge şi alt public decât cel propriu şi nici nu presupunea o cheltuială în mod concret, întrucât, aşa cum am expus mai sus, era practic un barter între cele două societăţi. În ceea ce priveşte obligaţia postului de televiziune B1 TV asumată în contractul nr. 101B/30.10.2012, arăt că, din câte cunosc, postul de televiziune a difuzat publicitate pentru clientul SC CALEX BUSINESS GRUP SRL. Nu cunosc în ce a constat această publicitate difuzată pentru SC CALEX BUSINESS GRUP SRL, întrucât nu mă ocup eu în general de derularea contractelor. De acest lucru se ocupă şeful Departamentului de trafic, Gabriel Tănase. De asemenea, nu cunosc dacă reprezentantul SC CALEX BUSINESS GRUP SRL a predat postului de televiziune B1 TV materialele publicitare necesare difuzării pe post. Presupun că societatea CALEX BUSINESS GRUP SRL şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul nr. 61/30.10.2012, în sensul că a făcut publicitate pe panouri publicitare postului de televiziune B1 TV”.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante