Deputaţii nu s-au pronunţat prin vot asupra cererii de încuviinţare a arestării lui Ion Diniţă. Nici săptămâna trecută nu a fost cvorum

Deputaţii nu au reuşit, luni, să se pronunţe prin vot asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, şedinţa de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum, după ce preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a precizat că erau prezenţi doar 152 de parlamentari.

După ce au votat secret cu bile, cu 223 de voturi "pentru" şi 30 "împotrivă", ca Marian Neacşu să ocupe funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ, Camera Deputaţilor nu a avut cvorum pentru continuarea şedinţei, în care urma să fie votată, tot secret cu bile, cererea privindu-l pe Diniţă.

„Sunt 152 de persoane în sală, nu este cvorum, pe cale de consecinţă declar închisă şedinţa, nu este cvorum, ne vedem săptămâna viitoare, marţi, 4 noiembrie, la ora 15,00”, a precizat V Valeriu Zgonea

Numărul total al deputaţilor este de 401.

Şi în urmă cu o săptămână, Camera Deputaţilor şi-a suspendat lucrările din lipsă de cvorum, fără a se pronunţa asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă , preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, anunţând atunci că şedinţa de plen va fi reluată peste o săptămână.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă - acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu .

 


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 VIDEO „Voi face 10-11 luni! Mă duc la puşcărie ca la cofetărie, aţi înţeles ce zic?” / Manelistul interlop Dani Mocanu ia în derâdere Justiția din Român…