Diaconescu: Îmi duc candidatura până la sfârşit, indiferent dacă voi fi susţinut sau nu de un partid

Diaconescu: Îmi duc candidatura până la sfârşit, indiferent dacă voi fi susţinut sau nu de un partid

Cristian Diaconescu, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară şi prezidenţiabil al PMP spune, într-o postare de vineri, de pe pagina sa oficială de Facebook, că îşi va duce "candidatura până la sfârşit", indiferent dacă va beneficia sau nu de susţinerea unui partid.

Cristian Diaconescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Diaconescu spune că această atitudine vine din "datoria morală" faţă de susţinătorii săi şi de societate.

"Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că îmi sunteţi alături. Acest lucru ma face să îmi duc candidatura până la sfârşit, indiferent dacă voi beneficia sau nu de susţinerea unui partid. Consider că aceasta este o datorie morală faţă de dumneavoastră şi de societate", spune, pe Facebook, fostul ministru de Externe.

Diaconescu declarase, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, referitor la candidatura sa la prezidenţiale, că o consideră "un angajament faţă de ţară", pe care îl va respecta şi a spus că va cere în partid măsuri împotriva "oamenilor din PMP care au minţit la televizor" în legătură cu numărul de semnături strânse pentru susţinerea acesteia.

Preşedintele PMP Elena Udrea şi-a declarat "supărarea" faţă de numărul mic de semnături adunate de organizaţiile PMP pentru Cristian Diaconescu ."Supărarea a pornit de la numărul mic de semnături adunate de organizaţii, iar eu, când am deschis subiectul nerealizării target-ului de semnături, au fost colegi care au vorbit de lipsa de notorietate a candidatului", a susţinut Udrea, la B1Tv.

Fostul europarlamentar Elena Băsescu , fiica preşedintelui, a spus, într-o postare pe Facebook din această săptămână, că "organizaţiile PMP au «probleme» în a strânge semnături pentru candidatul la prezidenţiale Cristian Diaconescu "deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru".

Preşedintele Traian Băsescu şi-a declarat oficial sprijinul pentru candidatura lui Cristian Diaconescu şi a semnat primul pe lista de susţinere a candidaturii acestuia în alegerile prezidenţiale.

O decizie asupra menţinerii de PMP a candidaturii lui Diaconescu va fi luată săptămâna viitoare, la o întrunire a conducerii PMP.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…