DNA, o nouă UMILIRE în Parlament

DNA, o nouă UMILIRE în Parlament

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Ion Ochi, fiind înregistrate 108 voturi "pentru" şi 152 "împotrivă". Gestul deputaților vine la doar o săptămână după ce președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit din nou cu partidele politice și a făcut declarații sforăitoare că partidele au înțeleles mesajul lui pe justiție!

Camera Deputaţilor respinge cererea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Ion Ochi
Alte patru voturi au fost anulate.

Deputaţii s-au exprimat asupra solicitării DNA prin vot secret cu bile.

Deputatul PSD Ion Ochi a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, unde se discuta cererea DNA privind arestarea sa preventivă, că nu credea să ajungă vreodată subiect de spectacol mediatic, că în pofida dificultăţilor a rămas un om onest şi are toată deschiderea pentru justiţie.

"Nu credeam vreodată să ajung să fiu subiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în faţa Paralamentului să fii nevoit să te dezvinovăţeşti când eşti nevinovat", a spus Ochi în faţa deputaţilor.

El a explicat că atunci când era vicepreşedinte Consiliu Judeţean Braşov a susţinut reabilitarea unui drum judeţean şi au existat suspiciuni cu privire la atribuirea contractului de achiziţie publică, dar DNA Braşov a dat în 2014 neînceperea urmăririi sale penale.

Ochi a relatat că acelaşi dosar a fost redeschis în 2015, cu acelaşi fapte, iar DNA cere arestarea sa preventivă, având în vedere calitatea sa de parlamentar şi de membru al unui partid aflat la guvernare.

"Calitatea de parlamentar nu reprezintă un argument serios şi suficient pentru privarea de libertate a unui parlamentar. Aceasta ar însemna, prin reducerea la absurd, că orice parlamentar, membru al unui partid aflat la guvernare şi care este supus urmăririi penale, ar trebui arestat preventiv. Această concluzie este discriminatorie şi contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa judecăţii. O asemenea motivare nu poate justifica propunerea de arestare preventivă", a spus Ochi.

El a adăugat că se întrebă ce s-a schimbat faţă de 2014 când s-a dat neînceperea urmăririi sale penale, de acum este "bun de legat".

"Pe tot parcursul mandatului meu de vicepreşedinte de CJ am fost dominat de sentimentul bunei-credinţe şi al echităţii. Mi-am făcut datoria, am respectat legile, instituţiile, oamenii. Am considerat că ce e bine pentru toţi, e bine pentru oameni. În pofida dificultăţilor pe care le-am avut ca om în viaţa mea, am rămas un om cinstit, om onest. Eu nu doresc nimănui dificultăţi chinuitoare şi tulburări chinuitoare. Am toată deschiderea pentru justiţie şi fac tot ce pot pentru aflarea adevărului. Ca parlamentar, când se pune problema restrângerii libertăţii unui om, nu voi fi niciodată de acord ca în România, excepţia să devină regulă", a conchis Ochi.

Comisia juridică a avizat favorabil, luni, solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a aprobat contracte cu dedicaţie, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...