EXPLOZIE în PSD! Dragnea, AUDIAT la DNA! Dolineaschi, URMĂRIT PENAL, Govor, REȚINUT!

EXPLOZIE în PSD! Dragnea, AUDIAT la DNA! Dolineaschi, URMĂRIT PENAL, Govor, REȚINUT!

Liviu Dragnea este audiat la această oră la sediul DNA. În calitate de martor. În dosarul locotenentului său, președintele PSD Satu Mare Mircea Govor. Reținut deja de procurorii DNA. În același dosar, un alt locotenent al lui Dragnea, Andrei Dolineaschi, fost secretar general al PSD și vicepreședinte în prezent, a fost pus sub urmărire de DNA.

UPDATE/Dragnea a ieșit din sediul DNA. Opărit. A refuzat să facă declarații despre ce a spus. A precizat că rămâne martor. 

”Am fost chemat să dau o declarație în calitate de martor în dosarul Mircea Govor. Ce am avut de spus am spus în fața procurorilor. Am fost chemat pentru că am fost într-o funcție politică, la un moment dat.

Am primit întrebări doar despre acest dosar. Îmi pare rău de Mircea Govor, îmi pare rău de orice membru PSD care trece prin astfel de momente. Nu am întrebat dacă va fi chemat și Victor Ponta și nici nu mă interesează”, a spus Dragnea.

Ce spune DNA despre Dolineaschi

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul:

DOLINEASCHI ANDREI, deputat în Parlamentul României şi la data faptelor secretar general al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu privire la săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, prin intermediul suspectului Dolineaschi Andrei (secretarul general al aceluiaşi partid), pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Procedând în această manieră, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare.

1.2 În perioada septembrie 2013-martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Concret, ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în:
- solicitarea și obținerea unor documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile,
- transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF,
- punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc.)

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectului Dolineaschi Andrei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Ce spune DNA despre Govor

DNA afirma ca Govor a obtinut beneficii atat pentru sine cat si pentru filiala PSD de la nivel local. Directia Anticoruptie a transmis si ca interventiile facute pe langa conducerea ANAF au fost pentru numirea unor persoane obediente vicelui CJ si "intereselor de partid".

Tot joi, dar inainte sa ajunga la DNA, presedintele PSD a refuzat sa comenteze retinerea colegului sau de partid Mircea Govor, vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare, acuzat de procurorii DNA de folosire a influentei sau autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite si de santaj in forma agravata.

"Nu vreau sa comentez. Vreau sa spun decat ca imi pare foarte rau", a raspuns Dragnea, la intrebarile ziaristilor.

Govor este prezentat joi Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Procurorii din cadrul DNA Oradea au dispus miercuri punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, al lui Mircea Vasile Govor, acesta fiind acuzat de folosire a influentei sau autoritatii, de catre o persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, (2 infractiuni) si de santaj in forma agravata (4 infractiuni), arata un comunicat de ieri al Directiei Anticoruptie.

Potrivit procurorilor, in perioada august-octombrie 2013, Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influenta si autoritatea functiilor detinute, a facut demersuri, printr-un intermediar, pe langa persoane din conducerea ANAF, pentru a obtine numirea, detasarea, imputernicirea sau mentinerea in functii de conducere sau de executie in cadrul nou infiintatei Administratii Judetene a Finantelor Publice Satu Mare, a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decat cele profesionale.

Procedand in acest fel, pe langa faptul ca a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor Mircea Vasile a urmarit sa obtina/mentina protectia societatilor comerciale controlate de el si familia sa din partea organelor fiscale din judetul Satu Mare si obtinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani), afirma DNA.

Înainte să plece la DNA, lui Dragnea i s-a urat de ''La mulți ani''!

Înainte să ajungă la sediul DNA pentru audieri, Liviu Dragnea, a stat, joi, în mijlocul unui grup de colindători veniți la sediul central al partidului cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ironia sorții a făcut ca printre colinde să se numere și 'Deschide ușa, creștine' care conține versurile 'La multi ani, multi ani cu bine'.

E bine de reținut fața lui Dragnea. Arată că s-a insatalat frica, în sfârșit...

vom reveni cu amanunte



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina