EXPLOZIV/ADMINISTRATORII francezi de la Apa Nova au FUGIT din țară!/DNA, în IMPOSIBILITATEA de a-i PUNE SUB ACUZARE

EXPLOZIV/ADMINISTRATORII francezi de la Apa Nova au FUGIT din țară!/DNA, în IMPOSIBILITATEA de a-i PUNE SUB ACUZARE

Foștii directori generali ai Apa Nova, Bruno Roche și Laurent Lalague, sunt suspectați de cumpărare de influență, însă cei doi nu se mai află pe teritoriul României, astfel că nu li s-a putut aduce, oficial, la cunoștință, începerea urmăririi penale. 

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) poate rezilia contractul de concesiune a serviciului public de apă și canal din Capitală semnat cu Apa Nova, compania controlată de grupul francez Veolia, dacă se dovedește că oricare dintre administratorii sau directorii Apa Nova numiți de Veolia au comis fraude sau delicte cu privire la prestarea serviciilor prevăzute de contractul de concesiune sau că Apa Nova a efectuat plăți sau a dat comisioane pentru a recompensa sau determina activități efectuate în vederea executării contractului, dezvăluie Profit.ro.

Astfel, în contractul de concesiune semnat cu Apa Nova, se stipulează că, în calitate de concedent, CGMB "va avea dreptul (dar nu obligația) să rezilieze prezentul contract" dacă survin "fraude sau delicte ale oricăruia din administratorii sau salariații cu funcții de conducere ai concesionarului numiți de investitori sau de acționari, alții decat concedentul (CGMB – n.r.) și ESOP (Asociația Salariaților Apa Nova – n.r.), în legătură cu serviciile (de apă și canalizare care trebuie prestate de Apa Nova pentru Municipiul București – n.r.)".

Apa Nova este controlată în proporție de 73,69% de grupul francez Veolia, restul acțiunilor fiind deținute de către Municipiul București (16,31%) și Asociația Salariaților Apa Nova (10%). Contractul de concesiune a fost semnat în anul 2000 și este valabil până în 2025.

Contractul de concesiune mai prevede că CGMB, în calitate de concedent, are dreptul de a rezilia contractul dacă concesionarul Apa Nova își încalcă garanțiile asumate față de concedent potrivit cărora nici concesionarul și nici sponsorii săi nu au oferit și nu au convenit să ofere nici un cadou sau orice altă plată de orice natură cu scopul de a recompensa efectuarea sau a determina realizarea oricărei activități în vederea încheierii sau executării acestui contract, respectiv "nici un comision nu a fost plătit sau promis de către concesionar sau în numele său, de care să aibă cunoștință, cu privire la încheierea sau executarea acestui contract".

Foștii directori generali ai Apa Nova, Bruno Roche și Laurent Lalague, sunt suspectați de cumpărare de influență, însă cei doi nu se mai află pe teritoriul României, astfel că nu li s-a putut aduce, oficial, la cunoștință, începerea urmăririi penale.

Apar ca suspecți în încheierea Tribunalului Prahova

Dovada că Bruno Roche și Laurent Lalague sunt suspectați de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență apare în încheierea prin care Tribunalul Prahova a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Semenescu.

"Prin ordonanța nr.207/P/2015 din data de 23.09.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la fapte noi, săvârșite în perioada 2008 – 2015, care pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian, Berevoianu Costin, Roche Bruno-Daniel-Paul și Lalague Laurent: în privința lui Roche Bruno-Daniel-Paul - pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență și în privința lui Lalague Laurent - pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență”, se menționează în încheierea instanței.

Surse judiciare au declarat, pentru Profit.ro, că Roche și Lalague nu se află pe teritoriul României, astfel că nu au putut fi citați la DNA pentru a li se aduce, oficial, la cunoștință începerea urmăririi penale.

În plus, în referatul prin care DNA a cerut arestarea preventivă a fostului trezorier PNL Vlad Moisescu, a fostului consilier al primarului general Sorin Oprescu, Costin Berevoianu și a intermediarului Ovidiu Semenescu, procurorii susțin că directorul general al Apa Nova, Bruno Roche, autoriza personal plăți care reprezentau, în realitate, mită pentru politicieni. În referat nu se făcea, însă, nicio mențiune cu privire la vreo acuzație adusă, în mod oficial, lui Bruno Roche sau lui Laurent Lalague.

DNA: Roche și Lalague, complici direcți și interesați

Sursele consultate de Profit.ro precizează că motivul pentru care Roche și Lalague nu au fost menționați în mod public, în comunicatele DNA, este tocmai acela că încă nu le-a fost adusă, oficial, la cunoștință, acuzația.

"(...) tot urmare înțelegerii cu Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian a facilitat, în perioada anilor următori, emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului consilierilor liberali în Consiliul General. Hotărârile de consiliu și actele adiționale vizau majorarea de tarife, finalizarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova SA, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București. În schimbul intervențiilor făcute și sprijinului acordat, Moisescu Vlad Octavian a primit diferite sume de bani sub forma contravalorii unor contracte de consultanță, încheiate între firma controlată de acesta, respectiv SC Team International Consult SRL și SC Apa Nova SA București, SC Veolia Apă Servicii SRL și altele, conform indicațiilor lui Semenescu Ovidiu Traian. Aceste contracte au fost încheiate în mod fictiv numai pentru a justifica primirea banilor. Plățile au fost autorizate de Roche Bruno-Daniel-Paul (în calitate de director general al SC Apa Nova București SA, respectiv administrator unic al SC Veolia Apă Servicii SRL), fiind realizate dintr-un cont bancar aflat la dispoziția exclusivă a decidenților", se arată în referat.

Potrivit aceluiași document, Ovidiu Semenescu primea, sub diverse forme, bani de la Apa Nova pentru serviciile de trafic și cumpărare de influență efectuate în beneficiul companiei , "cu complicitatea directă și interesată a managerilor companiei, respectiv Bruno Roche și Lorand Lalague".

Bruno Roche a fost numit director general al Apa Nova, de către acționarul majoritar Veolia, în octombrie 2008. La acea dată, Roche era angajat al Veolia de 18 ani, timp în care ocupase funcția de director de agenție în mai multe zone din Franța. Laurent Lalague a preluat postul de director general al Apa Nova în septembrie 2013.

Capitol special despre corupție în contractul de concesiune

Contractul de concesiune a serviciului public de apă și canal din Capitală semnat de CGMB cu Apa Nova conține, de altfel, un întreg capitol intitulat "Corupția și plata de comisioane".

Prima clauză contractuală din acest capitol prevede: "Concesionarul nu va oferi, acorda sau consimți să acorde, făcând toate eforturile rezonabile ca nici sponsorii, subcontractanții sau mandatarii săi să nu ofere, acorde sau să consimtă să acorde nici unei persoane angajate de concedent, RGAB sau de Autoritatea de Reglementare sau de subcontractanții sau mandatarii acestor părți, nici un fel de cadou sau plată sub orice formă, ca stimulare sau recompensă pentru a acționa, pentru că a acționat sau că s-a abținut să acționeze într-un anume fel, pentru că s-a aratat în favoarea sau s-a abținut să se arate în defavoarea oricărei persoane în legătură cu acest contract".

În contract se mai stipulează că "concesionarul nu va favoriza, și va face toate eforturile rezonabile ca nici sponsorii, subcontractanții sau mandatarii săi să nu favorizeze angajați, funcționari sau mandatari ai oricăror autorități, oferindu-le cadouri sau activități de recreere semnificative ca valoare sau cost".

Concedentul CGMB este îndreptățit, potrivit contractului de concesiune, să recupereze de la concesionarul Apa Nova echivalentul oricărei pierderi (cu excepția daunelor indirecte) care rezultă dintr-o încălcare a clauzelor menționate mai sus, precum și o sumă egală cu prețul sau valoarea oricărui cadou, plată sau comision de acest fel, cu titlu de penalizare.

S-a dublat prețul apei

Tariful fără TVA al apei potabile în Capitală, aprobat de autorități și încasat de Apa Nova, concesionarul serviciului public de apă și canalizare din București, s-a majorat cu 125% din 2008 până în prezent.

Este perioada în care, potrivit procurorilor DNA, Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL, și Costin Berevoianu, fost șef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei, dar și fost consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, ar fi făcut trafic de influență în favoarea companiei controlate de francezii de la Veolia, obținând pentru Apa Nova, contra unor sume de bani, beneficii sub formă de majorări de tarife, încheierea unor contracte cu instituțiile publice, avize, autorizații și hotărâri de consiliu favorabile sau evitarea luării unor măsuri nefavorabile. Astfel, între 2008 și 2015, tariful fără TVA al apei potabile în București s-a majorat de la 2,06 lei la 4,64 lei/mc.

Toate majorările de tarif din intervalul menționat au fost aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) în baza contractului de concesiune semnat de Apa Nova cu Primăria Capitalei și a actelor adiționale la acesta, precum și a metodologiei de ajustare a tarifelor la apă în București, adoptată prin hotărâre de Guvern. Metodologia de ajustare a tarifelor Apa Nova în Capitală a fost aprobată prin HG 1.019/2000.

Cea mai mare scumpire din ultimii ani a fost cea din 25 noiembrie 2011, de peste 36%, de la 2,61 lei/mc la 3,57 lei/mc. Scumpirea a venit după intrarea în funcțiune a stației de epurare a apelor uzate de la Glina, investiție de 108 milioane euro finanțată din fonduri UE (65%), precum și de Banca Europeană de Investiții (23%), BERD (9,3%) și Guvern (2,7%).

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 S-a ținut de cuvânt! Bolojan a tăiat joi jumătate din posturile de la CJ Bihor și desființează trei structuri …

2 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

3 FOTO Priviți unde și-a parcat mașina Nicușor Dan în prima zi de Primar General al Capitalei

4 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…

5 Informație / Ludovic Orban nu va mai fi desemnat să formeze un nou guvern după alegerile din 6 decembrie