Funar a sesizat CC, candidaţii la Preşedinţie să declare dacă au fost sau nu ofiţeri acoperiţi

Candidatul independent la Preşedinţie, Gheorghe Funar, a sesizat, marţi, Curtea Constituţională, solicitând emiterea unei decizii prin care cei 14 candidaţi la funcţia supremă în stat să dea o declaraţie pe proprie răspundere în care să arate dacă au fost sau nu ofiţeri sub acoperire.

 

Potrivit sesizării depuse la Curtea Constituţională de către Gheorghe Funar, cele 14 declaraţii ale candidaţilor trebuie confruntate cu informaţiile şi documentele solicitate şi primite de la instituţiile statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Pentru aflarea adevărului, pentru respectarea Constituţiei şi a legilor, solicit CC să adopte o decizie prin care să-i oblige pe cei 14 candidaţi la funcţia de preşedinte al României să dea, până cel târziu în data de 25 octombrie, o declaraţie pe proprie răspundere în care să precizeze dacă sunt sau nu ofiţeri sub acoperire şi dacă au sau nu cetăţenia unui alt stat, al cărui stat, şi dacă au jurat credinţă statului respectiv. Cele 14 declaraţii trebuie confruntate cu informaţiile şi documentele solicitate şi primite de la instituţiile Statului Român. Cu ocazia acestei verificări s-ar putea ca să fie descoperiţi şi alţi agenţi acoperiţi. (...) Pe surse, am aflat că premierul Victor Viorel Ponta este ofiţer activ şi ca urmare îi este interzis, de Legea nr. 80/1995, să candideze la funcţia de preşedinte”, a arătat Funar în documentul citat.

Acesta susţine că numai procedându-se astfel ”se blochează alegerea ilegală în funcţia de preşedinte al României a unui candidat care este ofiţer al unui Serviciu Secret român sau străin şi care a jurat credinţă unui alt stat”.

”Este, de asemenea, posibil ca unul dintre cei doi candidaţi maghiari să fie ales preşedinte al României. Dar candidaţii Kelemen Hunor şi Szilagyi Zsolt au solicitat şi obţinut cetăţenia Ungariei, au depus jurământul de credinţă faţă de această ţară şi poporul ungar care acţionează pentru dezmembrarea teritorială a României şi anexarea Ardealului, pentru refacerea Ungariei mari. Din declaraţiile celor doi vor afla toţi alegătorii români că aceştia sunt sau nu ofiţeri ai Serviciilor Secrete din Ungaria ori din alte state. Candidatul Zsolt Szilagyi a recunoscut public, zilele trecute, că are cetăţenia ungară şi a jurat credinţă Ungariei şi autorităţilor revizioniste de la Budapesta”, a mai arătat Gheorghe Funar în sesizarea CC.

Acesta a adăugat că alegătorii români se întreabă ”în ce temei legal şi cu ce scop i se permite lui Szilagyi Zsolt să candideze la funcţia de preşedinte al României”.

Joia trecută, Gheorghe Funar a sesizat CC cerând să verifice legalitatea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce ar reprezenta "o ilegalitate constituţională" şi "o incompatibilitate" potrivit Constituţiei vechi.

Curtea Constituţională a respins sesizarea lui Funar, decizia Curţii fiind luată cu majoritatea de voturi.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

2 Mesajul lui Sebastian Lăzăroiu pentru cei care cer dezbatere cu Dăncilă: Rușine!

3 Hopa, lui Caramitru i-a revenit mintea la cap! Credem că a scris cea mai bună analiză făcută până acum

4 Excepțional text scris de Marian Godină despre „dezbaterea” cu Dăncilă! Cei care strigă isteric „vrem confrunt…

5 Refuzata, cu ceas de 20 de mii de euro! Spune drept, nebunatico, ai pus și tu botul la borcanul cu miere?

recomandări

Te ia DNA: Vlad Cosma

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade