Ilie Năstase, ademenit de PC pentru Senat

Ilie Năstase, ademenit de PC pentru Senat

Aflat în sectorul 4 condus de Cristian Popescu Piedone (PC), colegiul senatorial al lui Dan Voiculescu e vacant încă din ianuarie 2013, atunci când fondatorul PC a demisionat pentru a treia oară din Senat, pentru a se feri de judecata Curţii Supreme în dosarul de corupţie în care e inculpat. Pentru că locul revine de drept PC-ului, ca urmare a negocierilor care au avut loc în USL înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2012, candidatul care va intra în luptă are şanse foarte mari să ocupe un fotoliu în Senatul României, mai ales dacă va avea girul primarului de sector. Însă acest post vacant de senator este vânat, indirect, atât de Dan Voiculescu, cât şi de primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Surse politice susţin că Voiculescu doreşte să-l arunce în cursă pe fostul tenismen Ilie Năstase.

Contactat de „Adevărul“, Năstase a confirmat că se află în cărţi, dar că lucrurile se află încă la stadiul de discuţii. „Am primit nişte telefoane de la PC. Suntem în discuţii. Nu am acceptat nimic deocamdată. Nu am intrat în discuţii serioase. Nici nu m-am decis încă dacă voi candida. Eu aş fi dorit în PE, dar nu s-a mai concretizat nimic“, a explicat Ilie Năstase.

Primarul Piedone respinge, deocamdată, doleanţa şefului său de partid, deoarece doreşte să-şi impună propriul om, pe care să-l controleze şi de la care să obţină sprijin pentru proiectele sale atunci când va ajunge în Parlament. De altfel, Piedone visează să aibă propriul om în Legislativ încă din 2013.

În cursa pentru Colegiul fondatorului PC va intra şi Iulian Crăciun, tânărul întreprinzător în scaun cu rotile, principalul rival al lui Dan Voiculescu din decembrie 2012 şi care candida atunci din partea Forţei Civice. La aceste alegeri, Iulian Crăciun va candida pe lista PNŢCD.

Săftoiu vrea în Parlament

Demisia din Senat a lui Toni Greblă la finele anului trecut, când a fost numit judecător la Curtea Constituţională, a lăsat vacant şi postul de senator aferent Colegiului 2 din Gorj. Fostul director al TVR, Claudiu Săftoiu, este unul dintre numele vehiculate pentru a intra în luptă din partea PNL. „Dacă organizaţia judeţeană a PNL Gorj îmi va propune să candidez, voi accepta. Niciodată nu am ezitat să lupt în linia întâi din punct de vedere politic“, a declarat Săftoiu, citat de Realitatea.net. Întrucât Colegiul se află în fieful PSD, şanse reale pentru a ajunge în Parlament ar avea mai degrabă candidatul PSD. Surse politice locale susţin că din partea social-democraţilor ar putea candida baronul PSD Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.

Un primar de comună vrea la Senat

În data de 25 mai sunt aşteptaţi la vot şi hunedorenii din Colegiul 3 Senat Hunedoara, vacantat după demisia liberalului Dan Radu Ruşanu, aflat în prezent în arest preventiv. Ruşanu renunţase la mandat pentru a prelua şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). PSD va intra în lupta electorală cu Sorin Marica, primar în comuna Sălaşu de Sus. Şi PNL va intra în luptă cu un fost primar de comună, Sorin Ştefoni, care a fost şi secretar de stat în Ministerul Muncii.

Silaghi îşi vrea postul înapoi

Anul trecut, în 3 septembrie, Ovidiu Silaghi a anunţat că demisionează din Senat, pentru a fi europarlamentar în locul colegul său de partid Cristian Buşoi, numit în fruntea Casei Naţionale de Sănătate. Prin urmare, Colegiul 2 Senat Satu-Mare a rămas vacant. Din cauza problemelor pe care le are cu Justiţia, Ovidiu Silaghi este singurul europarlamentar în funcţie care nu se mai regăseşte pe lista cu candidaţii de la europarlamentare. Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că Silaghi intenţionează ca în 25 mai să-şi recapete postul de senator. Acesta va concura cu avocatul Ciprian Ardelean, susţinut de PSD, şi cu Kovacs Mate, candidat din partea UDMR, care are la activ o tentativă eşuată de a intra în parlament în 2008.

Şi Galaţiul se numără printre cele şase judeţe în care vor avea loc două tipuri de alegeri. Colegiul 9 Camera Deputaţilor a rămas vacant în urma demisiei lui Aurel Nechita (PSD), găsit de ANI în conflict de interese. Astfel, din partea PSD va intra în cursă Laura Marin, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean. PNL nu s-a decis încă, dar în cărţi sunt Sorin Dănăilă, director în cadrul Administraţiei Pieţelor, şi Cristi Dima, consilier local găsit şi el incompatibil de ANI în decembrie 2013.

Plecarea liberalului Eduard Hellvig la Bruxelles a lăsat vacant şi Colegiul 4 Camera Deputaţilor din Ilfov. Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat pentru „Adevărul“ că săptămâna viitoare se va stabili persoana care va candida din partea social-democraţilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu