Iohannis: Ne merge rău fiindcă suntem prost conduși

Iohannis: Ne merge rău fiindcă suntem prost conduși

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a afirmat joi, în cadrul unui miting electoral la Breaza, în județul Prahova, că motivul pentru care României îi merge rău este acela că este prost condusă, acesta spunând că le propune alegătorilor un altfel de președinte.

'Mergând prin țară (...), de foarte multe ori îmi spun oamenii că la noi nu se poate, că la noi este altfel. Cu astfel de mituri trebuie să terminăm fiindcă la noi se poate. (...) În toată România se poate dacă vrem. (...) Mai rău, spun unii că ne merge rău fiindcă așa merităm. Fals! Nouă ne merge rău fiindcă suntem prost conduși. Cei care ne conduc greșesc. Aceasta este cauza de ce ne merge rău. Eu vă propun să combatem acest mers rău (...) cu România lucrului bine făcut', a spus Iohannis.

Candidatul ACL a arătat în discursul său că 'există speranță' pentru România, însă trebuie schimbat modul în care se face politică, astfel încât să existe o mai mare aplecare asupra problemelor. 'Eu nu vreau încă o generație de sacrificiu, eu vreau o Românie a lucrului bine făcut în care toată lumea își permite să trăiască normal. (...) Vă propun un președinte care vine cu un alt comportament, care abordează lucrurile cu seriozitate și nu cu spectacol. Se poate. Putem împreună să construim România normală, România lucrului bine făcut', a adăugat candidatul ACL.

Referindu-se la cursa prezidențială, el a arătat că, potrivit sondajelor, se va întâlni în turul al doilea cu premierul Victor Ponta.

'Din toate sondajele rezultă că în afară de mine mai este și primul-ministru care intră în turul doi. Primul-ministru Ponta, o tânără speranță a politicii românești, s-a spus pe vremuri... Și ce a obținut? A dezamăgit, a promis și nu a făcut. A dovedit că este omul sistemului, este împins în față de baronii care îl dirijează', a mai afirmat Klaus Iohannis.

Candidatul ACL la prezidențiale a participat, joi, la mitinguri electorale în mai multe localități din județul Prahova și a vizitat mai multe fabrici.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante