PDL: Numirea lui Victor Ciorbea la ASF este neconstituțională

PDL: Numirea lui Victor Ciorbea la ASF este neconstituțională

PDL: Numirea lui Victor Ciorbea la ASF este neconstituțională

Andreea Paul a spus, la o conferinţă de presă, că numirea lui Victor Ciorbea este neconformă cu articolul 1 alineatele 3 şi 5 din Constituţie pentru că nu se respectă legea de organizare şi funcţionare a ASF, care prevede pentru membrii acestei instituţii o vechime de minimum 9 ani în instituţiile financiare, de credit sau bancare.

"PDL sesizează astăzi Curtea Constituţională cu privire la numirea ilegală a lui Victor Ciorbea la ASF, considerând că această numire este neconformă cu articolul 1 alineatele 3 şi 5 din Constituţie", a afirmat Paul.

Ea a mai susţinut că Parlamentul ar fi încălcat legea, prin faptul că a votat numirea lui Victor Ciorbea la ASF.
Întrebat în legătură cu faptul că PDL a mai sesizat Curtea în privinţa numirii Avocatului Poporului pe motiv că nu îndeplinea criteriile stabilite de lege şi nu a avut câştig de cauză, liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a precizat că acest caz nu este similar cu cel al lui Victor Ciorbea, pentru că atunci Avocatul Poporului era numit interminar dintre ajuncţi.

Plenul comun al celor două Camere a aprobat, marţi, cu 333 de voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă", numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF. Victor Ciorbea a fost numit cu 326 de voturi "pentru" şi 16 voturi "împotrivă".

Votul a fost secret, cu buletine de vot.

Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de nominalizarea lui Ciorbea.

Numirile în funcţie au fost făcute pe durata rămasă a mandatului şi se aplică de la 1 mai 2014.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria