Plagiatorul a redevenit SUBIECT pentru revista NATURE

Plagiatorul a redevenit SUBIECT pentru revista NATURE

Plagiatul lui Ponta a ajuns din nou subiect în revista ştiinţifică Nature. Care relatează că oamenii de stiinta protesteaza fata de ordonanta care stabileste ca un doctor poate sa renunte la titlu.

​O modificare a legii le permite romanilor sa renunte la titlurile stiintifice pe care le au, fara nici o investigatie si fara explicatii. Stirea a aparut si in prestigioasa revista stiintifica Nature, cea care a scris pentru prima oara despre acuzatiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta. Acum, publicatia anunta ca peste 1.300 de persoane - majoritatea oameni de stiinta romani - au semnat o scrisoare deschisa prin care ii cer Avocatului Poporului sa sesizeze aceasta OUG la Curtea Constitutionala.

Revista Nature relateaza modul in care Guvernul Ponta a adoptat pe 29 decembrie 2014 o Ordonanta de Urgenta care stabileste, printre altele, ca persoanele cu titlul stiintific de doctor pot sa renunte ele insele la acest titlu, fara sa dea explicatii. “Anterior, la fel ca in majoritatea tarilor, un doctorat putea fi revocat in Romania numai dupa o ancheta”, scrie cunoscuta revista stiintifica.

Ordonanta de urgenta a fost aprobata dupa ce premierul Victor Ponta a anuntat, pe 16 decembrie 2014, ca renunta la titlul de doctor. 

“Oameni de stiinta din Romania au raspuns cu furie la o ordonanta de ‘urgenta’ promovata de prim-ministrul Victor Ponta, care le permite oamenilor sa renunte la titlul lor de doctor, prin Ministerul Educatiei, fara o explicatie. (…) Peste 1.300 de persoane, dintre care majoritatea oameni de stiinta din Romania, au semnat o scrisoare deschisa care critica ordonanta”, noteaza Nature.

Este vorba despre scrisoarea deschisa initiata pe 29 decembrie 2014 de Cristian Dogaru, conferentiar la University Campus Suffolk din Ipswich, in care se precizeaza ca “obtinerea unui titlu de doctor nu este o activitate solitara a candidatului respectiv, ci implica un intreg ansamblu de institutii si activitati academice, prin urmare renuntarea la acest titlu nu poate fi lasata doar la latitudinea detinatorului". 

Revista stiintifica aminteste ca Universitatea din Bucuresti a aratat in 2012 ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat si a cerut Ministerului anularea titlului de doctor, insa Consiliul national de etica din subordinea Ministerului Educatiei a sustinut ca nu este vorba de un plagiat.

Confruntat permanent cu intrebari privitoare la plagiatul din teza sa de doctorat, premierul roman Victor Ponta a publicat pe contul sau de Facebook, pe 16 decembrie 2014, o scrisoare adresata rectorului Universitatii din Bucuresti, in care il “notifica” pe Mircea Dumitru ca renunta la acest titlu, pentru ca “de astazi avem un nou Ministru al Educatiei si Cercetarii si imi doresc ca mandatul acestuia sa fie plin de succes in atingerea obiectivelor sale, fara a fi perturbat de o tema care in timp a devenit eminamente politica”. 

Pe 18 decembrie, Universitatea din Bucuresti raspunde la solicitarea premierului Victor Ponta printr-o adresa oficiala trimisa noului ministru al Educatiei, Sorin Cimpeanu. In aceasta adresa, Universitatea solicita Ministerului sa dea curs cererii lui Ponta de a-i fi retras titlul de doctor in drept, insa avand ca motivatie pentru retragere plagiatul constatat in teza de doctor cu care Ponta a obtinut titlul stiintific, scrie publicatia. Vezi aici adresa oficiala integrala trimisa de Universitatea din Bucuresti catre Ministerul Educatiei

Pe 29 decembrie 2014, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, anunta in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Guvern ca modifica legea pentru un singur om si ca titularul unui titlu stiintific poate solicita Ministerului Educatiei renuntarea la titlu, fara nicio explicatie. 

Cristian Dogaru, conferentiar la University Campus Suffolk din Ipswich, este citat de Nature spunand ca oamenii de stiinta sunt “frustrati si revoltati” de aceasta ordonanta. Publicatia precizeaza ca nici premierul roman, Victor Ponta, nici ministrul roman al Educatiei, Sorin Cimpeanu, nu au raspuns la cererea Nature de a comenta scrisoarea deschisa.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”