Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Pregătiri pentru alegerile europarlamentare: Câte secţii de votare vor fi în ţară

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat vineri că pentru alegerile europarlamentare vor fi 18.532 de secţii de votare în ţară şi vor fi 20,1 milioane de buletine de vot, la care se adaugă cele care urmează să fie tipărite pentru secţiile din străinătate.

Pregătiri pentru alegerile europarlamentare: Câte secţii de votare vor fi în ţară (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)

"Cei 3.186 de primari din unităţile administrativ-teritoriale au organizat 18.532 de secţii de votare. Pentru secţiile de votare din ţară vor fi tipărite 20,1 milioane buletine de vot, la care se vor adăuga cele destinate secţiilor de votare din străinătate, potrivit comuncărilor ce vor fi efectuate de Ministerul Afacerilor Externe", a spus viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI.

Potrivit ministrului Gabriel Oprea, vor fi confecţionate 92.660 de ştampile cu menţiunea "Votat" şi tipărite 17,7 milioane de timbre autocolante, tot cu menţiunea "Votat", care se vor lipi pe cărţile de identitate ale celor care vor vota la alegerile europarlamentare. În cazul cetăţenilor care se vor prezenta la vot cu buletine de identitate, va fi aplicată ştampila cu menţiunea "Votat", pe una din filele documentului.

Ministrul Gabriel Oprea le-a cerut prefecţilor să ia măsuri ca alegerile să se desfăşoare "fără cusur" şi le-a specificat că, până în ziua alegerile, "nu există concediu, zile libere sau weekend", pentru că aceştia trebuie să fie la datorie 24 de ore din 24, şapte zile din şapte.

Oprea a mai spus că Ministerul Afacerilor Interne va desfăşura o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală, aproximativ 20.000 de afişe urmând să fie puse la intrarea în secţiile de votare, precum şi la sediile instituţiile cu atribuţii în organizarea procesului electoral.

"Respectaţi legea întocmai, indiferent care sunt competitorii electorali, staţi departe de activitatea şi de interesele politice ale partidelor şi sancţionaţi orice abatere de la lege, fără nicio discriminare", le-a transmis ministrul Gabriel Oprea prefecţilor, în videoconferinţa care a fost organizată cu ocazia începerii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

Prefecţii care au intrat în videoconferinţă cu ministrul Oprea i-au spus că până acum nu au fost probleme legate de organizarea procesului electoral.

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început vineri, la ora 00.00, şi se va încheia cu o zi înainte de data alegerilor, respectiv sâmbătă 24 mai, la ora 7.00.

În campania electorală, candidaţii şi partidele au dreptul să îşi exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.

În timpul campaniei electorale, primarii sunt obligaţi să asigure candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

În perioada electorală, prezentarea de sondaje de opinie cu conţinut electoral trebuie însoţită de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, intervalul de timp în care a fost efectuat, metodologia utilizată, dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare, cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.

Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic. Cu 48 de ore înainte de ziua de referinţă este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, respectiv după ora 7.00 a zilei de sâmbătă 24 mai, va sancţionată, potrivit legii, cu amendă de la 1.500 de lei la 4.500 de lei.

Sursa: mediafax.ro

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Această CARACATIȚĂ trăiește în toate orașele României!

2 De ce l-a sfidat Dăncilă pe Tăriceanu. Îl așteaptă un nou dosar? Amănunte INCENDIARE!

3 HOPA! ȘOC în PSD? Dăncilă a fost la Bruxelles în calitate de candidat la postul de comisar european? Amănunte …

4 RoMAFIA / Cum a câștigat băiatul lui Dragnea procesul împotriva CEC Bank, după ce RISE Project i-a publicat extr…

5 Dragnea / Nu am nicio legătură cu TelDrum...

recomandări

Te ia DNA: Neculai Ontanu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Noi dovezi că pisicile conduc de fapt lumea