Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi doi deputaţi democrat-liberali, urmăriţi penal de DNA

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi doi deputaţi democrat-liberali, urmăriţi penal de DNA

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, fost şef al CJ, liderul PDL Timişoara, deputatul Cornel Sămărtinean, fost director al Aeroportului Timişoara, şi deputatul PDL Alin Popoviciu sunt urmăriţi penal de DNA într-un dosar privind închirierea unor spaţii la aeroport.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus începerea urmăririi penale faţă de deputatul Cornel Mircea Sămărtinean , la data faptelor director al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara (A.I.T.), pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) şi conflict de interese, deputatul Alin Augustin Florin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc , la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, administratori în fapt ai unor societăţi comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu, se relatează într-un amaterial publicat de Agenţia Mediafax.

De asemenea, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Marius Florin Mezin, director comercial al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara (A.I.T.), la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (zece acte materiale), Tiberiu Georghe Penescu şi Lucian Blaga, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit sursei citate, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că funcţionari din cadrul Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara (A.I.T.), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au luat decizia şi au acţionat concordant pentru obţinerea de foloase nelegale de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unităţii în interesul căreia trebuiau să acţioneze.

Astfel, Sămărtinean şi Mezin au participat la luarea deciziei şi apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spaţii aflate în incinta aeroportului. Societatea comercială favorizată era controlată, în fapt, de către Popoviciu şi Ostaficiuc, persoane cu care Sămărtinean s-a aflat în raporturi comerciale, fiind chiar asociat în cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecţi.

Conform procurorilor, Popoviciu şi Ostaficiuc, în scopul obţinerii de beneficii materiale de aproximativ 4.000 de euro pe lună, l-au determinat pe fostul director al aeroportului să declanşeze procedura de închiriere a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului.

"Această procedură viza impunerea pentru foştii chiriaşi a unor condiţii care să-i determine să renunţe la închirierea pe mai departe a acelor spaţii şi astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitaţiei, spaţiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuşi de către cei doi suspecţi. De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată faţă de foştii chiriaşi şi faţă de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administraţie al A.I.T.", spun procurorii.

Aceştia mai susţin că Mezin, desemnat preşedinte al celor două comisii de organizare a licitaţiilor pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput şi a dispus unui alt funcţionar care nu cunoştea adevărata stare de fapt redactarea unor acte ce reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale.

Scopul urmărit de acesta a fost ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitaţiile din 27 octombrie 2010 şi 3 noiembrie 2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de Popoviciu şi Ostaficiuc.

"În cadrul audierilor, suspecţii Penescu şi Blaga au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările în care au transmis oferte de participare la licitaţia de închiriere a spaţiilor, aceştia ascunzând motivul real al simulacrului de ofertare făcut, respectiv crearea aparenţelor unei proceduri deschise, transparente şi competitive. În realitate, a fost favorizată firma controlată de Popoviciu şi Ostaficiuc", susţin procurorii DNA.

Prin activităţile infracţionale derulate de către aceşti funcţionari, cu concursul direct al persoanelor care controlau în fapt societatea comercială ce a fost declarată abuziv câştigătoare a licitaţiei trucate, s-a creat Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara un prejudiciu de 239.570,3 lei.

Constantin Ostaficiuc, care este preşedintele PDL Timiş, deputatul Cornel Sămărtinean, care este liderul PDL Timişoara, şi deputatul PDL Alin Popoviciu au fost chemaţi, vineri, la sediul DNA Timişoara pentru a fi audiaţi şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt cercetaţi.

La intrarea şi la ieşirea de la audieri, cei trei lideri ai PDL Timiş nu au dorit să facă declaraţii jurnaliştilor.

Cornel Sămărtinean a fost directorul Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara în perioada ianuarie 2010 - iunie 2012, iar Constantin Ostaficiuc a fost preşedinte al CJ Timiş în perioada 2004-2012.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?