Procurorii confirmă a doua oară că Duicu făcea trafic de influenţă în biroul lui Ponta

Procurorii confirmă a doua oară că Duicu făcea trafic de influenţă în biroul lui Ponta

Pentru a doua oară, procurorii DNA susţin faptul că Adrian Duicu făcea trafic de influenţă din biroului premierului Victor Ponta. În noul referat prin care au cerut prelungirea arestării lui Adrian Duicu, procurorii arată că baronul de Mehedinţi a fost prezent în biroul premierului. Procurorii spun că pe 13 iunie Adrian Duicu a fost prezent în biroul premierului Victor Ponta, unde premierul l-a chemat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă pentru a-i cere să-l menţină în funcţie pe Constantin Ponea la Mehedinţi şi apoi să-l promoveze adjunct în cadrul direcţiei de Ordine Publică din structura centrală. Premierul Ponta a negat acest episod spunând că este vorba de ”o înscenare de presă”

Redăm mai jos referatul DNA care susţine, pentru a doua oară, că în biroul lui Ponta se făcea trafic de influenţă:

„La data de 13 iunie 2013, numitul DUICU IOAN-ADRIAN s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN, transmiţându-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis lui PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe TOBĂ PETRE la Guvern.

La solicitarea prim-ministrului, numitul TOBĂ PETRE s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul DUICU IOAN-ADRIAN, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul TOBĂ PETRE s-a arătat de acord.

► În împrejurările sus-descrise, numitul DUICU IOAN-ADRIAN, folosindu-se de autoritatea conferită de poziţia sa în cadrul Partidului Social Democrat, a obţinut folosul pe care i-l promisese numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN.

►Apoi, numitul DUICU IOAN-ADRIAN l-a sunat pe numitul PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN, comunicându-i rezultatul întâlnirii avute cu TOBĂ PETRE :„ţie ţi-a rezervat director adjunct la Ordine Publică şi-l ţine până te hotărăşti tu să pleci de-acolo şi i-am spus: nu pleacă acum de aicea…ştia subiectul de ea, că vrea să vină la Parchetul General, că la DNA a avut o problemă şi n-a pus-o acolo…deci e absolut ok, o să urmeze treaba aia cât de curând; cealaltă zic; ceea ce te interesează cel mai mult”.

► Aşadar, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis numitului PONEA CONSTANTIN ŞTEFAN că, în viitor, acesta va obţine şi folosul vizat pentru soţia acestuia, respectiv ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul unei structuri de parchet din Bucureşti.

► Cu privire la aceeaşi întâlnire, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a transmis numitului DUMITRESCU DORU „l-a chemat acolo şeful al mare, l-a chemat acolo la Guvern; şi a venit acolo; ok”.

Cine sunt poliţiştii din dosarul Duicu

Unul dintre cele mai importante nume din Poliţie care este amintit în dosar este cel al lui Petre Tobă, şeful Poliţiei Române. Are 50 de ani şi 24 de ani de activitate în poliţie. Este şef al Poliţiei Române din 2012. A mai condus Inspectoratul General al Polţiei Române în perioada 2009-2010. În dosarul Duicu, Tobă este nominalizat ca participant la întâlnirea de la Palatul Victoria unde Adrian Duicu i-a cerut să-l menţină pe Constantin Ponea la şefia IPJ Mehedinţi şi să-l promoveze ulterior în structura centrală a Poliţiei Române. În urmă cu aproape două săptămâni, Petre Tobă a fost audiat la DNA.

Petre Tobă devine, astfel, martorul cheie în acest dosar. Petre Tobă este cel care poate da greutate acuzaţiilor formulate de DNA. Potrivit referatului procurorilor, Petre Tobă este cel căruia Adrian Duicu i-ar fi cerut în mod direct ”menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică”.

Şeful Poliţiei poate spune dacă, spre exemplu, discuţia cu Duicu s-a purtat în faţa premierului Ponta. Petre Tobă poate spune dacă premierul Ponta s-a implicat activ în această discuţie, dacă a fost parte activă a desfăşurării evenimentelor sau dimpotrivă. Depoziţia lui Petre Tobă de la DNA este crucială pentru direcţia dosarului investigat de procurorii anticorupţie.

Un alt nume menţionat în referatul procurorilor este cel al lui Doru Dumitrescu. În 2013, la momentul comiterii faptelor relatate în dosar, era adjunct al secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şef al Departamentului de Ordine Publică în cadrul aceluiaşi minister. Acum este subsecretar de stat în cadrul MAI. Are 61 de ani şi o experienţă de 33 de ani în carul Poliţiei Române. Din 1976 până în 2005 a activat în cadrul IPJ Mehedinţi, adică exact în baronatul lui Adrian Duicu.

În dosar numele lui Doru Dumitrescu este menţionat în contextul în care Adrian Duicu îşi trafica influenţa şeful IPJ Mehedinţi, Constantin Ponea. ” La data de 11 iunie 2013, numitul DUICU IOAN-ADRIAN îi comunică numitului DUMITRESCU DORU că pe data de 13 iunie 2013, intenţionează să meargă la premier: mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia”, se menţionează în dosar

Pe 17 ianuarie Doru Dumitrescu a preluat conducerea Departamentului Schengen din cadrul MAI de la Marian Tutilescu. Marian Tutilescu a fost cooptat anul trecut în echipa de consilieri prezidenţiali ai lui Traian Băsescu.

Numele fiului lui Marian Tutilescu este menţionat în referatul DNA. Mai precis procurorii spun că fiul lui Marian Tutilescu, Cătălin Tutilescu care ocupă funcţia de şef al Gărzii Judeţene de Mediu Mehedinţi răspundea la ordinele lui Duicu. Mai precis Duicu i-a solicitat lui Tutilescu să amendeze o serie de companii. Ceea ce şeful Gărzii de Mediu a şi făcut.

Citeşte mai jos pasajul relevant din referatul DNA:

► „În perioada martie-iunie 2013, numitul DUICU IOAN-ADRIAN i-a determinat pe numiţii DRĂGHICI ADRIAN (funcţionar public în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinţi, structură teritorială a Administraţiei Naţionale Apele Române, instituţie publică centrală aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice) şi pe numitul TUTILESCU CĂTĂLIN (comisar-şef al Gărzii Judeţene de Mediu Mehedinţi, structură teritorială a Gărzii Naţionale de Mediu, instituţie publică centrală aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice) să îşi îndeplinească atribuţiile de control, în aşa fel încât să înceteze activitatea unui operator economic, anume a S.C. LIATI CONSTRUCT IMPEX S.R.L., indiferent de condiţiile în care acesta îşi desfăşura activitatea.

►Acţiunea de instigare exercitată de către DUICU IOAN-ADRIAN avut ca urmare controale efectuate de cele două instituţii publice la operatorul economic menţionat, soldate cu aplicarea de sancţiuni pecuniare semnificative, în condiţiile în care operatorul economic menţionat îşi desfăşura activitatea într-un cadru legal."

Ionel Georgescu, preferatul PSD la DGIPI

În cadrul audierilor de la procesul în care s-a judecat cererea de arestare, Adrian Duicu a relatat, răspunzând la o întrebare a procurorilor DNA, că îi cunoaşte pe Vlad Stoica (şeful cancelariei premierului), Adi Bădescu şi Ionel Gerogescu pe linie de partid. Procurorii DNA susţin prin interogatoriu că Duicu i-a cerut lui Ionel Georgescu să remită un CV al Elisabetei Ponea către Adi Bădescu, acesta urmând să-l trimită mai departe şefului Cancelariei lui Victor Ponta.

Un nume foarte important în acest context este cel al lui Ionel Georgescu care în 2009 a fost propus de PSD la conducerea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. Numele lui Georgescu se leagă de scandalul care a dus la ieşirea PSD din coaliţia de guvernământ cu PDL din 2009. Mai precis, Ionel Georgescu era promovat şi susţinut pentru şefia DGIPI de către Cătălin Voicu şi de fostul general Mitică Iliescu. Din dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu ştim că acest dorea chiar să devină ministrul Internelor. În schimb la minister au fost numiţi Gabriel Oprea, Dan Nica şi apoi Liviu Dragnea. Premierul Boc a respins propunerea ca Ionel Georgescu să fie numit la şefia DGIPI, acesta fiind şi unul din motivele pentru care PSD a părăsit la acel moment guvernul.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...