Udrea: Am decis să accept invitația IPP de a participa la o dezbatere între candidați

Președinta Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a declarat că a decis să accepte invitația Institutului de Politici Publice (IPP) de a participa miercuri la o dezbatere între candidații la Președinție, cu condiția să participe și Victor Ponta și Klaus Iohannis.

"Am decis să accept invitația IPP de a participa la o dezbatere între candidații la Președinția României pentru miercuri, 29 octombrie. Singura condiție este ca la acest eveniment să participe și Victor Ponta și Klaus Iohannis. Deși campania electorală se pregătește să intre pe ultima sută de metri, cei doi fug de provocarea pe care le-am adresat-o de a merge în fața românilor și de a vorbi acestora, celor cărora le cerem votul, despre lucrurile pe care le-am făcut până acum pentru ei, atunci când am avut ocazia să facem ceva și despre ceea ce vrem să facem de acum încolo", a spus Udrea vineri, într-o conferință de presă.

Candidata PMP îi provoacă pe Victor Ponta și Klaus Iohannis să fie prezenți la această dezbatere.

"Cred că este esențial ca această ocazie, probabil singura pe care o avem, de a ne prezenta în fața alegătorilor cu lucrurile pe care le-am făcut și cu viziunea pe care o avem pentru România în calitate de candidați la Președinție nu trebuie să o pierdem și îi provoc pe cei doi măcar la această dezbatere să fie prezenți. Asta nu înseamnă că domnul Klaus Iohannis trebuie să continue să fugă de mine", a afirmat ea.

Udrea a precizat că a trecut o săptămână de când l-a provocat pe Iohannis la o confruntare.

"A trecut o săptămână de când l-am provocat pe domnul Klaus Iohannis la o confruntare în fața electoratului de opoziție de centru dreapta pentru a arăta acestui electorat care este candidatul care va putea în turul doi să îl bată pe Victor Ponta. Domnul Klaus Iohannis de o săptămână refuză să se prezinte la o dezbatere cu mine în fața electoratului de opoziție", a arătat Elena Udrea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

5 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu