Udrea: O lege privind locuințele RA-APPS ar trebui să se aplice și pentru Iliescu și Constantinescu

Udrea: O lege privind locuințele RA-APPS ar trebui să se aplice și pentru Iliescu și Constantinescu

Președinta Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a declarat că în cazul în care va fi modificată legea privind acordarea unei locuințe RA-APPS foștilor șefi de stat, aceasta ar trebui să se aplice și foștilor președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

"Domnul Victor Ponta în continuare este într-o luptă cu Traian Băsescu. (...) Dacă domnul Victor Ponta consideră că un fost șef de stat nu ar trebui să beneficieze de o astfel de locuință, în schimb șmecherii pot sta în aceste locuințe, și aici mă refer de exemplu la domnul Geoană care are o astfel de locuință, arată furia, disperarea, încrâncenarea lui Victor Ponta raportat la Traian Băsescu. Dacă ne hotărâm să dăm o astfel de lege, atunci trebuie să se aplice și lui Ion Iliescu și domnului Constantinescu. Ambii stau, în calitate de foști șefi de stat, în locuințe ale RA-APPS", a afirmat vineri Udrea într-o conferință de presă.

Președinta PMP a precizat că Victor Ponta 'are o problemă cu locuința' în care ar putea să stea Traian Băsescu.

"Dacă România nu-și mai permite să ofere o locuință RA-APPS unui fost șef de stat, atunci să dăm o astfel de lege, dar să luăm și locuințele domnului Ion Iliescu și domnului Constantinescu, nu mai spun de locuințele în care stau demnitari, foști demnitari, oameni care au trecut prin vreo funcție publică și care au rămas în case RA-APPS. Despre aceștia, domnul Victor Ponta nu are niciun cuvânt de spus. Are o problemă cu locuința în care ar putea să stea un fost șef de stat din decembrie încolo, anume Traian Băsescu. Dacă vrem o astfel de lege, să o dăm pentru toată lumea", a mai afirmat Udrea.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Târgoviște, că ar trebui modificată legea pentru ca foștii șefi de stat care au locuință să nu mai beneficieze de acordarea unei locuințe de protocol a RA-APPS la încheierea mandatului, el adăugând că președintele Traian Băsescu și-a acordat singur locuința de pe strada Mihăileanu când era primar al Capitalei, pe care nu a vândut-o între timp.

De asemenea, întrebat dacă a răspuns solicitării președintelui Traian Băsescu privind acordarea unei locuințe de la RA-APPS după ce își termină mandatul, Ponta a răspuns că nu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…