Udrea: Ponta poate anula HG 223/2013 și să ceară informații SIE despre statutul său

Udrea: Ponta poate anula HG 223/2013 și să ceară informații SIE despre statutul său

Candidata PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, a declarat joi, referindu-se la declarațiile șefului statului potrivit cărora Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit al SIE între 1997-2001, că premierul poate demonstra că afirmațiile președintelui nu sunt adevărate anulând HG 223/2013 cu o altă Hotărâre de Guvern care să-i permită să ceară relații la SIE despre statutul său.

"Eu cred ce spune președintele României, dar domnul Ponta poate să ne contrazică și să demonstreze că nu este adevărat într-un mod foarte facil pentru el. Și anume, acea Hotărâre de Guvern (HG 223/2013 — n.r.) pe care și-a dat-o, e presupun că și-a dat-o tocmai pentru a-și garanta păstrarea secretului pe care-l deține, poate să o schimbe, să dea o Hotărâre de Guvern pe care să o schimbe repede, să o publice în Monitorul Oficial, să aibă libertatea de a ne spune, de a cere SIE hârtii oficiale legate de statutul lui. Acum se prevalează de această lege, această Hotărâre de Guvern pe care și-a dat-o singur și spune că nu are voie să spună dacă a fost sau nu a fost", a declarat Elena Udrea într-un interviu la Hotnews.ro.

Candidata PMP a negat că s-ar fi aflat în relații apropiate de familie cu Victor Ponta și a spus doar că l-a cunoscut pe vremea când ea era avocat, iar el procuror, și, de asemenea, a colaborat cu acesta în 2009, în vremea când ambii erau miniștri.

"Doar îmi amintesc că pentru noi a fost ciudat, așa, că s-a ridicat din grupul juriștilor tineri, el era magistrat, noi eram avocați, și dintr-o dată am auzit că ajuns șeful corpului de Control și apoi a avut o ascensiune foarte rapidă către Parchetul General, dar la vremea aceea nu ne-am dat explicații, pur și simplu am constatat că a avut o ascensiune foarte rapidă", a afirmat Udrea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munți

2 Capul Verde, paradisul exotic ascuns al turismului sexual. Băieții Western Union și secretele nevăzute

3 „Gata cu împușcăturile”. Mesajul lui Trump după întâlnirea cu Zelenski: „Granițele să se oprească acolo unde sunt”

4 Kim Kardashian a lansat un model de bikini, cu floci multicolori...

5 Cum ar putea ajunge avionul lui Putin în Budapesta: escortat de avioane turcești și sârbe, pe o rută de 5.000 de km