Udrea: Voi fi președintele care va continua proiectele începute de Traian Băsescu

Udrea: Voi fi președintele care va continua proiectele începute de Traian Băsescu

Candidata PMP la Președinție, Elena Udrea, a declarat duminică, la România Tv, că în cazul în care va ajunge președintele României va duce mai departe proiectele începute de actualul șef al statului, Traian Băsescu, adăugând că, în cazul unui eșec la alegerile din noiembrie, va continua ca om politic, respectiv, lider de partid.

"Cât privește urmașul lui Traian Băsescu, cineva îi va urma la Cotroceni, asta este sigur. Sigur, dacă eu voi fi viitorul președinte al României, voi fi președintele care va continua proiectele începute de președintele Traian Băsescu, va continua să se lupte pentru a menține justiția independentă, pentru că ea, azi, este independentă și cred că nimeni nu mai poate să nege lucrul acesta, pentru a menține și a consolida un stat de drept puternic, dar și pentru a implementa reforme începute în mandatul președintelui și care au nevoie să fie în continuare susținute. Desigur, mai sunt și multe alte lucruri care trebuie inițiate de viitorul președinte, însă, eu, ca președinte al României, îmi asum să duc mai departe reforma începută în România de actualul președinte", a declarat Elena Udrea întrebată dacă se consideră urmașul lui Traian Băsescu.

Candidata PMP a afirmat, totodată, că în cazul în care nu va fi aleasă președinte la alegerile din noiembrie, își va continua cariera politică la nivelul actual, respectiv de președinte de partid.

"Eu nu-mi pun problema că nu voi fi viitorul președinte. Sunt președinte de partid, sunt om politic. Toți cei care au intrat în această competiție, mai mult sau mai puțin implicați în politică, vor continua să facă ceea ce face la momentul acesta. Adică, mai toți de acolo, cu mici excepții, sunt oameni care au activitate politică, partide politice", a declarat Elena Udrea.

Candidata PMP a adăugat că, în opinia sa, după două-trei zile de campanie electorală, "așa cum merg lucrurile, este evident că turul II se va juca între Victor Ponta și mine".

"Sunt cam singura dintre contracandidații domnului Victor Ponta. Restul, toți declară că pot colabora cu Victor Ponta în calitate de prim-ministru", a mai afirmat Elena Udrea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”