Umbra SRI
În ultimii zece ani, s-a investit mult în creşterea forţei şi a performanţei serviciilor de informaţii – ceea ce e bine. Ce nu e bine este că avem un control civil al lor mult prea slab, aproape inexistent, în raport cu forţa dobândită de acestea – SRI pare că are deja influenţă asupra tuturor celor trei puteri ale statului şi, în plus, asupra Preşedinţiei.
Informaţia privind reconfirmarea în funcţia de subsecretar al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI a lui Rareş Văduva, de către premierul interimar Gabriel Oprea, a trecut aproape neobservată. Mi se pare necesară o privire mai atentă. Şi nu doar din perspectiva faptului că această numire a fost prima decizie semnată de dl Oprea, ca premier interimar. O decizie ce poate fi şi întâmplare, chiar dacă generează întrebări de genul: De ce prima? şi De ce nu mai suporta amânare? Altul este, însă, aspectul care merită atenţie: dl Văduva a ajuns în staff-ul DIPI de la SRI, unde a lucrat în ultimii opt ani, inclusiv pe funcţii de conducere. În decembrie 2014, la câteva zile după pierderea alegerilor, premierul Victor Ponta l-a “desemnat să asigure îndeplinirea atribuţiilor de subsecretar de stat” la serviciul de informaţii al MAI. Pe care în decembrie 2012, dl Ponta îl trecuse din coordonarea ministrului de Interne în cea unui secretar de stat şi a doi subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier. Iar dl Văduva nu e singurul ofiţer din SRI adus la vârful structurii de infomaţii a Internelor. Şi directorul DIPI, Gheorghe Nicolae, provine din SRI, de unde a plecat după aproape 20 de ani de carieră şi unde a avut şi funcţii de conducere. Acesta fusese adus la DIPI tot în 2014, în martie, ca subsecretar, în iulie a fost “desemnat să asigure conducerea DIPI”, iar în noiembrie, luna prezidenţialelor, numit în funcţie.
De ce a fost nevoie de doi oameni din SRI la conducerea serviciului de informaţii al MAI? Mai ales că sunt oameni din rândul ofiţerilor. Nu au existat la DIPI oameni pretabili să ocupe funcţiile de conducere? Nu a avut dl Ponta încredere în niciunul? Sau i-au fost impuse aceste numiri? De către cine şi cu ce scop?
Să privim puţin şi spre raporturile – neoficiale – ale SRI cu Justiţia, despre care s-a vorbit în ultimul timp. Întâi, spre o declaraţie făcută nu demult de directorul Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă: “(…) instanţele de judecată au devenit un câmp tactic al serviciilor de informaţii”. La solicitarea unor asociaţii de magistraţi care, acuzând încălcarea independenţei Justiţiei, au cerut CSM să solicite SRI clarificări care să indice cadrul legal ce permite SRI să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a unei cauze, în ce constă acest interes şi ce control se exercită asupra sa, CSM a anunţat că nu a fost afectată independenţa Justiţiei. Asta, deşi astfel de declaraţii duc spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii, care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea.
Apoi, să privim la reacţia CSAT după afirmaţia fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit căruia, până în 2004, au existat magistraţi acoperiţi ceea ce, fiind ilegal, i-a făcut şantajabili. Solicitat de CSM să aibă o reacţie, CSAT tace. În prima şedinţă care a succedat sesizarea CSM, din 9 iunie, problema nu a fost adusă în discuţie – rezultă din ordinea de zi, anunţată de Preşedinţie. Deşi, cu câteva zile înainte, şeful statului, Klaus Iohannis – care este şi preşedintele CSAT şi căruia legea îi conferă acces la orice tip de informaţie, din momentul validării mandatului prezidenţial – declara, public, că susţine demersul de deconspirare a ofiţerilor acoperiţi din Justiţie. Ce se poate înţelege de aici? Că, deşi dl Iohannis s-a arătat interesat, nu a pus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT această problemă? Sau că nu are suficientă autoritate în faţa conducerii SRI a cărui activitate o coordonează, via CSAT, şi pe al cărui director l-a nominalizat? Că SRI influenţează decizii la nivel de CSAT, de Preşedinţie?
Parlamentul este cel care ar putea controla o posibilă tentaţie a SRI de a avea influenţă asupra cât mai multor zone. Dar controlul parlamentar se face doar de jure. Ca dovezi recente, lipsa de reacţie în situaţiile amintite mai sus şi atitudinea în scandalul Bica, izbucnit în noiembrie 2014. Fostul procuror-şef al DIICOT a fost numit în funcţie, deşi SRI avusese informaţii că asupra Alinei Bica planau suspiciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie. Nu l-a informat pe şeful statului, care a făcut numirea în funcţie, pe motiv că nu a cerut informaţii: “Dacă cerea, primea”, explica membru al Comisiei de Control al SRI, Daniel Savu, fost ofiţer SRI. Ce dovedeşte asta? Neprofesionalism? Sau legături cu sistemul ale unor membri ai Comisiei de control, situaţie care inversează rolurile?
A ajuns, deci, SRI să facă jocuri la nivel de decizii prim-ministeriale, la nivel de Guvern? Să influenţeze decizii în CSM, în Justiţie, în Parlament, la vârful CSAT şi la nivel de Preşedinţie?
Dl Klaus Iohannis, ca şef de stat într-un regim democratic, ca preşedinte al CSAT, care asigură coordonarea SRI, ar trebui să ţină cont de faptul că acest serviciu de informaţii, performant şi reformat cum a ajuns, este doar o instituţie-pilon în arhitectura de securitate a statului, nu una de control asupra altora. Şi ar mai trebui să ţină cont de faptul că un serviciu de informaţii prea puternic, scăpat de sub control, devine periculos pentru democraţie. Asta, nu înainte de a se întreba cine şi ce urmăreşte prin aceste jocuri? Melania Cincea
