Un IDIOT, Eduard Hellvig

Un IDIOT, Eduard Hellvig

După ce auzi astfel de afirmaţii şi poziţii, singura problemă pe care o ai este dacă termenul cu care să cataloghezi aşa ceva este idiot sau bou. Noi am ales idiot. În rest, se pare că acest personaj insipid, pe lângă calitatea de majordom servil pe lângă şefi-l-a servit la fel de umil şi pe Antonescu-nu posedă alte facilităţi. Analiza făcută de   Laurenţiu Ciocăzanu  este fără cusur.

,,Eduard Hellvig, vicepreşedinte al PNL, a făcut ieri seară o declaraţie care arată că nu toată echipa lui Klaus Iohannis a învăţat ce trebuie după votul din 16 noiembrie.

Invitat în emisiunea “Jocuri de putere”, de la Realitatea TV, Hellvig a folosit un discurs de tip Victor Ponta atunci când a vorbit de anul 2012 şi de ce a urmat după lovitura de stat. Astfel, potrivit spuselor lui Eduard Hellvig, ar trebui pus semnul egal între succesul actual al candidatului PNL şi scorul mare obţinut de USL în 2012:

“Noi am avut succes şi în 2012, dar ce ne-a despărţit de PSD a fost acel pact de coabitare, semnat de Victor Ponta. Nu era nevoie de aşa ceva, existau legi, instituţii etc”, a spus Eduard Hellvig.
Liberalul a mai adăugat că nu e normal să mai existe vreodată în România campanii murdare, cum a făcut PSD în aceste alegeri.

Cu alte cuvinte, vrea să ne spună domnul Hellvig, pentru PNL – cel care acum a dat preşedintele României – ce s-a întâmplat în 2012 a fost un…”succes”! Nici atac la statul de drept, nici nenorocirea instituţiilor-cheie ale democraţiei, nici o mişcare de sorginte sovietică orientată împotriva valorilor Occidentului, a UE şi a NATO. NU! Pur şi simplu, la 48 de ore de la câştigarea alegerilor, unul dintre cei mai importanţi lideri ai partidului care a cucerit Palatul Cotroceni consideră că urgia provocată în 2012 de USL a fost un “succes”!

Este primul pas greşit făcut de echipa lui Klaus Iohannis prin vocea unuia dintre cei mai importanţi parteneri ai săi. Un gest care ne arată că nu toţi liderii PNL au înţeles ce trebuie din votul românilor de pe 16 noiembrie. Ce nu spune domnul Hellvig este că Iohannis a câştigat alegerile TOCMAI împotriva curentului USL. Tinerii, Diapora, populaţia activă, milioane de suflete au ieşit la vot special pentru a taxa abuzul la adresa democraţiei inclusiv legat de ce s-a petrecut în 2012..

“Succesul” USL, de care vorbeşte nonşalant liberalul, trebuie căutat în scorul lui Victor Ponta – el e cel care s-a bătut cu pumnii în piept că merge în continuare pe linia USL. Iar scorul lui Ponta a fost un dezastru, domnule Hellvig! Deci, “succesul” din 2012 – de care nu vă puteţi lepăda – este dezastru în 2014. USL a primit duminică  o mare palmă tocmai prin votul mare luat de Klaus Iohannis. Măcar din acest motiv, liberalii ar trebui să uite imediat de 2012 ca de un coşmar de care nu mai vrei să-ţi aminteşti.

În plus, “băsiştii” – pe care Eduard Hellvig şi mulţi dintre colegii săi îi detestau în 2012 – au venit masiv la vot pentru a-l susţine pe candidatul ACL şi urmare a apelul disperat făcut de preşedintele Băsescu.

Mai mult, vicepreşedintele PNL se plânge acum de linşajul mediatic provocat de televiziunile PSD – Antena 3 şi România TV – deşi în urmă cu doi ani profita la maximum de acest linşaj la adresa “băsismului” şi a celor care condamnau atentatul la democraţie pus la cale de PNL şi PSD prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Fără doar şi poate, liderii PNL vor pune vorbele lui Hellvig pe seama unei eventuale imprudenţe sau a încercării de nu se delimita brusc de trecutul recent al PNL. Dar chiar şi gafă fiind, ea spune multe despre mentalitatea unora dintre oamenii din spatele lui Klaus Iohannis. Dacă şi acum defilează cu 2012 ca şi când nimic rău nu s-ar fi întâmplat, atunci avem o problemă! La prima vedere, ieşirea bolovănoasă a lui Eduard Helvvig poate părea o chestiune minoră.

Însă dacă astfel de “accidente” vor continua, cel care va avea de suferit va fi nimeni altul decît Iohannis însuşi. PNL are nevoie de o analiză serioasă pe acest gen de subiecte, altfel nu va face decât să furnizeze muniţie nesperată PSD-ului, Antenei 3 sau RTV, taman acum când toate aceste grupuri organizate sunt la pământ. Liberalii nu mai sunt în campanie să se teamă în a-şi asocia imaginea cu “băsiştii”. Dimpotrivă, un gest de normalitate (pe care Crin Antonescu, părinte al USL, nu l-a făcut nici până azi) ar fi să-şi asume această greşeală imensă numită USL-2012 şi să întoarcă foaia pe partea bună a istoriei. Apropo, oare ce spun de această întâmplare domnii Blaga, Predoiu sau MRU? Lor cum le sună? Îi face bine domnului Iohannis?

Un discurs care să considere NORMALĂ (sic!) o acţiune politică iresponsabilă, antidemocratică, anti-stat de drept, anti-justiţie va fi cale sigură către pierderea rapidă a credibilităţii PNL – partid care îşi propune să ajungă la putere pe valul susţinerii luptei anticorupţie produs de Diaspora şi de tineret, la vot. Dacă tot n-a înţeles ce s-a petrecut pe 16 noiembrie, Eduard Hellvig ar face bine să-i asculte pe zecile de mii de români care au stat ore în şir în frig, la coadă, pentru a nu permite României să ajungă în solda celor care au avut “succes” în 2012, prin sabotajul la adresa democraţiei produs de USL.

Acest USL a fost o nenorocire, nu un succes, domnule Hellvig. Auzi, succes! Brrr! A picat ca un meteorit plin de creaturi ucigaşe peste un tărâm care începea să devină…NORMAL. O monstruozitate a naturii umane născută din oportunismul iresponsabil al unor ordinari ai politicii, care n-au avut niciun gram de materie democratică în minţile lor bolnave. Asta a fost USL, domnule Hellvig! Astăzi, dacă aş fi în locul dvs., la trei zile după victoria lui Klaus Iohannis împotriva urmaşului oficial al USL, n-aş fi avut tupeul să vorbesc de un “succes” politic în 2012. Dimpotrivă, le-aş cere iertare celor care au ieşit la vot duminică pentru grozăvia de acum doi ani. Sau, dacă pare prea mult, mi-ar fi măcar  ruşine. Măcar puţin…''


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…