Alpinistul Alex Găvan, două noi tentative de a urca pe vârfuri peste 8.000 m fără oxigen şi şerpaşi

Alpinistul Alex Găvan, două noi tentative de a urca pe vârfuri peste 8.000 m fără oxigen şi şerpaşi

Alpinistul Alex Găvan a avut în această primăvară două tentative de a urca pe vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor, pe Everest - 8.850 m şi Dhaulagiri - 8.167 m, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Alpinistul Alex Găvan, două noi tentative de a urca pe vârfuri peste 8.000 m fără oxigen şi şerpaşi

Expediţia pe Everest a lui Alex Găvan a avut loc în aprilie 2014, aceasta fiind a doua sa încercare de a urca acest munte fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor, după cea din 2009. Alpinistul a ajuns în tabăra de bază de pe Everest (5.360 m) pe data de 15 aprilie şi a intrat în programul de aclimatizare. Pe data de 18 aprilie 2014, în jurul orei 06.00, o avalanşă s-a produs la altitudinea de 5.800 m, între tabăra de bază şi tabăra 1, într-o zonă periculoasă, denumită căderea de gheaţă Kumbu, omorând 16 ghizi şerpa, în ceea ce este considerată a fi cea mai mare tragedie din istoria muntelui. La momentul producerii avalanşei, Alex Găvan nu se afla pe Everest, fiind într-o ascensiune de aclimatizare pe un alt munte din zonă.

Tragedia din 18 aprilie a dus în tabăra de bază nu doar la o atmosferă încărcată de durere pentru pierderea şerpaşilor, ci şi la o situaţie conflictuală, de natură politică şi la o anumită nesiguranţă. În acest context, Alex Găvan a decis retragerea de pe Everest. În acelaşi timp, expediţiile de pe partea sudică a muntelui au fost anulate.

"Chiar dacă fac parte dintre puţinii alpinişti care urcă pe vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen suplimentar şi fără sprijinul şerpaşilor, respect ghizii locali pentru munca periculoasă pe care o depun pe acest munte, pentru a asigura un trai familiilor lor. Am participat la ceremonialul organizat în memoria lor şi la diverse discuţii care au urmat acestei tragedii. Consider că un optmiar nu se urcă cu orice preţ, ci cu respect pentru munte şi pentru oamenii locului. Am simţit că în acel moment muntele trebuia lăsat să se liniştească şi odată cu el şi oamenii. Comercializarea Everestului a făcut ca, într-un fel, să fie doar o chestiune de timp până când o astfel de tragedie să se întâmple. Simt că acest munte s-a înfuriat foarte tare de această dată, şi nu fără motiv. Repet mereu că munţii nu se urcă doar cu pioleţi şi cu colţari, ci mai ales cu smerenie", a declarat Alex Găvan.

Expediţia anterioară pe Everest a lui Alex Găvan a fost în 2009, aceasta fiind prima tentativă românească de a escalada cel mai înalt munte din lume fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor. La momentul respectiv, Alex a decis să renunţe la urcarea vârfului tocmai din cauza condiţiilor extrem de periculoase din zona căderii de gheaţă Kumbu, aceeasi porţiune în care a avut loc tragedia de anul acesta.

Înainte de a coborî de pe Everest, Alex Găvan şi-a pregătit, cu toate provocările logistice ce decurg din a organiza din mers o nouă expediţie, ascensiunea pe un alt optmiar – Dhaulaguiri (8.167m), cunoscut şi sub denumirea de "Muntele furtunilor", avându-l ca partener pe Victor Rimac.

Alpinistul a ajuns în tabăra de bază de pe Dhaulagiri pe data de 4 mai şi si-a continuat procesul de aclimatizare început în zona Everest urcând în tabăra 1 în ziua de 8 mai. Pe 9 mai, Alex Găvan a ajuns în tabăra 2 (6.400 de metri). Pe fondul agravării condiţiilor meteorologice (viscol puternic, căderi masive de zăpadă, risc crescut de avalanşă), dar şi al unor probleme de sănătate ce adeseori pot apărea la asemenea altitudini, alpinistul a oprit ascensiunea, pentru a evita expunerea la un risc ce nu mai putea fi gestionat.

"Întotdeauna prioritatea mea este să mă întorc viu şi întreg acasă, din fiecare expediţie în care merg. Nu îmi privesc ascensiunile prin prisma competiţiei cu muntele. Ideea de a cuceri muntele este incompatibilă cu filosofia mea de viaţă. Fiecare tentativă de a urca un optmiar este un prilej de a învăţa şi de a mă îmbogăţi sufleteşte. Fiecare ascensiune este unică şi presupune o abordare extrem de contextuală. Mă voi reîntoarce pe cele două vârfuri", a declarat alpinistul.

În ultima sa expediţie himalayană, pe 30 aprilie 2013, Alex Găvan a realizat, fără a folosi oxigen suplimentar şi ajutor din partea şerpaşilor, prima ascensiune românească a vârfului Shisha Pangma - 8.027 de metri.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...