Antrenorul Diego Simeone, mândru de echipa sa (Atletico), în ciuda eliminării din Liga Campionilor

Antrenorul Diego Simeone, mândru de echipa sa (Atletico), în ciuda eliminării din Liga Campionilor

Argentinianul Diego Simeone, antrenorul echipei Atletico Madrid, s-a arătat mândru de formația pe care o pregătește, chiar dacă aceasta a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal. ''Sunt mândru de echipa mea. Am evoluat din nou la un nivel înalt în Champions League, o competiție foarte dificilă. Am avut o echipă de bărbați, care a muncit din greu. Putem juca mai bine sau mai rău, dar sunt foarte mândru de jucători și de faptul că sunt antrenorul unor jucători care dau totul, cum a fost și acum'', a declarat Simeone la finalul partidei de pe ''Santiago Bernabeu''.

''Am avut dificultăți în primele zece minute, mai ales în posesia mingii. După aceea jocul a fost mult mai echilibrat. Eu au avut mingea mai mult, dar noi am acoperit bine spațiile. Am fost exact cum ne-am dorit. Am reușit să avem și mingea în unele momente, iar prezența lui Koke la mijloc a fost esențială'', a subliniat tehnicianul lui Atletico.

''Când eram copil am fost învățat că trebuie să fii competitiv, iar dacă am dat totul și am pierdut pot pleca acasă liniștit. Când o echipă muncește cum a făcut a mea, nu există sentimente negative'', a adăugat Simeone, care a felicitat-o pe Real pentru jocul bun făcut și pentru golul frumos.

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe stadionul Santiago Bernabeu, în manșa secundă a sferturilor de finală, și s-a calificat în penultimul act al Ligii Campionilor la fotbal. Atacantul mexican Javier ''Chicharito'' Hernandez (88) a marcat singurul gol al partidei, din pasa lui Cristiano Ronaldo, după ce în tur scorul fusese 0-0.

Anul trecut Real învingea cu 4-1, după prelungiri, pe Atletico, în finala Champions League. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…

4 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

5 ANRE a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei, spune departamentul juridic al instituției, care a sesizat DNA