Australian Open DOUĂ românce în OPTIMI/Moment de EXCEPŢIE pentru tenisul românesc

Australian Open DOUĂ românce în OPTIMI/Moment de EXCEPŢIE pentru tenisul românesc

Două victorii clare înregistrate în zorii zilei de cele două jucătoare din România la Australian Open. Irina Begu s-a impus cu nemţoaica Carina Witthoeft 6-4 6-4 iar Simona Halep, favorita nr. 3, a câştigat 6-4 7-5 cu americanca Bethanie Mattek-Sands. 

Este un moment de graţie pentru tenisul de câmp românesc. Avem două fete în primele 16 la un turneu de Grand-slem. Iar pentru Irina Begu vine, în sfârşit, răsplata unui rezultat mare după doi ani de accidentări şi muncă pe brânci. 

În optimi Begu o va întâlni pe canadianca Eugenie Bouchard, cap de serie nr. 5. Care pare într-o formă de zile mari. Mai are însă şi zile când i se rupe racheta şi pierde la scor. 

În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe jucătoarea belgiană Yanine Wickmayer, o fostă semifinalistă la US Open. Head-to-head-ul celor două este însă foarte interesant: Wickmayer a câștigat toate cele trei meciuri directe cu Simona, și încă la scoruri categorice. Ce-i drept, toate întâlnirile au avut loc înainte de saltul valoric înregistrat de româncă începând cu 2013. A fost 6-3, 6-2 la un challenger în Belgia (2010), 6-0, 6-2 la Auckland (2011) și 6-4, 6-0 la Hobart (2012), toate disputate pe hard.

Meciul va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar învingătoarea va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Ekaterina Makarova și Julia Goerges.

Alte două victorii românești au venit la dublu: Florin Mergea și Dominic Inglot au trecut de Schwartzman/Zeballos, 7-6, 4-6, 6-2, iar Horia Tecău și Jean Julien Rojer au trecut de australienii Guccione/Hewitt, 6-4, 6-2. Ambele echipe au trecut în turul al treilea.


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”