Baschet masculin: Lituania învinge Serbia și accede în finala Eurobasket 2015

Selecționata Lituaniei va disputa cea de-a doua sa finală consecutivă la Campionatul European de basket masculin, grație victoriei cu 67-64 (22-17, 13-17, 13-9, 19-21) înregistrată în fața reprezentativei Serbiei, vineri seara la Villeneuve-d'Ascq (Franța), în semifinalele Eurobasket 2015.

Partida urmărită de 20.042 spectatori, a fost una extrem de echilibrată, câștigătoarea fiind decisă în ultimul minut. Cei mai bun marcatori ai învingătorilor au fost Jonas Valanciunas, autorul a 15 puncte, și Mindaugas Kuzminskas, care a reușit 13 puncte și 9 recuperări.

În urma acestui succes Lituania și-a asigurat calificarea directă la JO 2016 de la Rio. De altfel, de la obținerea independenței, Lituania a participat la toate edițiile Jocurilor Olimpice, cucerind trei medalii de bronz (1992, 1996 și 2000), fiind singura națiune europeană care a fost prezentă la ultimele șase turnee olimpice, începând cu Barcelona-1992.

Lituanienii se vor lupta duminică pentru titlu continental cu puternica selecționată a Spaniei, care a dispus joi, în cealaltă semifinală, cu 80-75 (17-20, 15-13, 16-23, 18-10, 14-9), de echipa țării gazdă, Franța.

La Eurobasket 2013, Lituania a fost învinsă în finală de Franța, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, în meciul pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial.

Serbia și Franța vor disputa, la rândul lor, meciul pentru stabilirea ocupantei locului 3 la Eurobasket 2015, ambele formații urmând să participe în vara anului viitor la turneul de calificare la JO 2016. AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele câștigătoare ale Tragerilor Speciale Loto Aniversare de duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6 / 49, Joker și 5 / 40

2 Cum se calculează anii de facultate la pensie și câți bani aduc în plus

3 Viața paralelă și averea generalului Dorin Ioniță, găsit împușcat în Prahova

4 Tunelul Poiana de pe A1 / TBM-ul de 3.300 de tone este gata de montaj

5 De ce ajung românii să stea 9 ore la serviciu pentru un salariu de 8 ore