Concordia Chiajna negociază transferul lui Adrian Cristea

Concordia Chiajna negociază transferul lui Adrian Cristea

Gruparea Concordia Chiajna negociază transferul mijlocaşului Adrian Cristea, a declarat, miercuri, managerul general al clubului ilfovean, Narcis Răducan, în timp ce antrenorul Marius Şumudică a menţionat că jucătorul reprezintă un pariu pentru el.

Concordia Chiajna negociază transferul lui Adrian Cristea (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Apropo de jucători noi, încercăm un pariu, personal, cu Adrian Cristea . Azi va veni aici şi vom negocia cu el. Să vedem dacă putem să-l determinăm să joace din nou fotbal la nivelul la care s-a făcut cunoscut", a declarat Răducan.

Şi pentru tehnicianul Marius Şumudică, Adrian Cristea reprezintă un pariu: "Îmi aduc aminte de antrenorul cu care am câştigat un titlu, de Mircea Lucescu, care avea mereu câte un pariu, de a regenera jucători. Pentru mine, Adrian Cristea e un pariu. Vom avea o discuţie şi, dacă el va dori să vină, pentru că la Chiajna nu sunt cine ştie ce condiţii financiare, asta mă face să gândesc că el vrea să joace fotbal. Dacă va accepta ce i se va propune şi va dori să reapară în circuitul fotbalului românesc şi să facă performanţă, atunci este binevenit".

Adrian Cristea, 30 de ani, a fost în probe şi la Rapid, el evoluând o jumătate de repriză într-un meci amical cu formaţia din Liga a III-a Juventus Bucureşti, însă antrenorul Ionel Ganea nu l-a păstrat în lot, deoarece jucătorul nu era într-o formă fizică optimă.

Mijlocaşul Adrian Cristea a evoluat ultima oară la Steaua, grupare cu care şi-a reziliat contractul la începutul acestui an. La sfârşitul lunii iulie el s-a pregătit câteva zile cu lotul formaţiei Universitatea Cluj, însă nu a ajuns la un acord cu conducerea grupării ardelene. În cariera sa de până acum, Cristea a mai jucat la Politehnica Iaşi, Dinamo Bucureşti, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi Standard Liege.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut