Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

CTP a dat un verdict dur în privinţa lui Halep: „Nu e un număr 2 mondial real“. Ce crede că ar trebui să facă Simona

 

Într-un editorial publicat pentru „Gândul“, jurnalistul şi-a început textul, lansând o „săgeată“ în direcţia presei din România: „Meciul-catastrofă cu Lucici s-a terminat demult. În momentele de glorie de anul acesta ale Simonei, mi se încingea mobilul şi mă durea capul de cât trebuia să vorbesc la 5-6 posturi de televiziune consecutiv. Acum, e o tăcere viermănoasă. Carevasăzică, stimaţi colegi, dacă a fost înfrântă, Simona Halep nu mai e a noastră? A încetat să existe? Nu trebuie să vorbim şi la înfrângerile ei, suntem cu ea numai la câştig?“.

 

CTP susţine că Halep poate învăţa ceva important după eşecul de la US Open: „Bula de sclipici mediatic în care a fost închisă Simona de când e celebră s-a spart. Poate afla cu această ocazie câţi o preţuiesc cu adevărat şi câţi falşi admiratori are“.

 

O îndeamnă să-şi schimbe antrenorul

 

De când constănţeanca de 22 de ani a avut o ascensiune fulminantă în ierarhia WTA, au fost mulţi care au spus că, de fapt, Simona a beneficiat de împrejurări favorabile (accidentarea unor jucătoare mai bine clasate decât ea) şi, în realitate, nu e o sportivă de Top 5.

 

Cristian Tudor Popescu s-a numărat printre cei care au insistat că actuala clasare a Simonei e una mincinoasă. Această idee a fost reluată de CTP şi după înfrângerea cu Baroni (locul 121 WTA). „De câtăva vreme încoace, asumându-mi insultele unui număr impresionant de idioţi agresivi, tot am scris şi am vorbit încercând să atrag atenţia asupra problemelor pe care le-ar putea avea Simona la US Open. Asupra faptului că nu e un număr 2 mondial real, asupra chimiei proaste sau chiar inexistente dintre ea şi antrenorul Wim Fisette“, a notat jurnalistul pentru „Gândul“.

 

Crede că Halep n-are o „Varianta B“

 

CTP a subliniat şi carenţele existente în jocul Simonei care, în opinia sa, s-au văzut în partida pierdută, vineri seara.

 

„Pentru că îi apreciez foarte mult stofa de campioană şi seriozitatea mi-am permis să-i spun că nu stăpâneşte anumite procedee şi faze ale unei partide de tenis şi că aceste lacune sunt adesea ascunse de excelentul ei joc stânga-dreapta de pe fundul terenului. Dar dacă dai peste o adversară cu care jocul ăsta nu mai ţine, ce faci? Ai o variantă B? Lucici-Baroni ne-a arătat că Simona nu o are“, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

 

A apărat-o în faţa criticilor

 

CTP n-a menajat-o pe Halep, însă a insistat că ea nu trebuie crucificată acum, când a părăsit US Open în turul III. Jurnalistul s-a referit la comentariile dure postate pe internet, după ce românca a fost învinsă la New York.

 

„Ea (n.r. – Simona Halep) nu a meritat onoarea poziţiei actuale în clasamentul mondial, dar nici măgăriile celor care se vor năpusti asupra ei nu le merită“, a spus reputatul ziarist.

 

În încheiere, acesta a avut şi un sfat pentru constănţeanca de 22 de ani: „Cred că Simona trebuie să-şi tragă acum sufletul. Să iasă o vreme din vârtejul care a luat-o pe sus de un an încoace. Să se gândească singură la ce-a fost şi ce trebuie să fie. La ce are de învăţat şi de schimbat. Pentru mine, Simona Halep rămâne miezul de stea în care am toată încrederea“.

 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Derută șobolănească la Antena 3! Bunicul Luizei l-a făcut muci în direct pe Nicolicea! R.Dumitrescu mai că făc…

2 Urmează ultima etapă / ELIMINAREA PĂPUȘARILOR care-au condus România din umbră! Anunțul făcut de un cunoscut ju…

3 CULISE / De ce tace Iordache? Păi șeful de la Permise e omul lui. Dar și nașul avocatei lui Dincă! Cumpănașule, …

4 Mafia PSD / Fostul șef al Poliției Caracal urma să fie reținut într-un dosar de cămătărie instrumentat de DIICOT…

5 Ce capcană ar pregăti PĂPUȘARII României! Iar mergem degeaba la vot?

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde