Doar 13 femei au câștigat mai mult de 20 de milioane de dolari din premii în istoria WTA

Numărul femeilor care au câștigat peste 20 de milioane de dolari din premii în istoria circuitului profesionist de tenis (WTA) a ajuns la 13, după ce poloneza Agnieszka Radwanska și cehoaica Petra Kvitova au participat cu succes la Turneul Campioanelor.

Radwanska a învins-o pe Kvitova în finala turneului de la Singapore cu 6-2, 4-6, 6-3, poloneza fiind recompensată cu 2.054.000 dolari, iar cehoaica a primit 894.000 dolari.

Numărul este apropiat de cel al tenismenilor cu peste 20 de milioane strânși din premii în circuitul ATP, 14 la număr, dintre care șapte sunt încă în activitate.

La feminin, din cele 13 jucătoare ale topului opt sunt încă în acțiune.

Capul listei este deținut de americanca Serena Williams, cu peste 74 de milioane de dolari, urmată de rusoaica Maria Șarapova, cu 36 de milioane, și de sora sa mai mică, Venus Williams, cu 31 milioane.

1. Serena Williams (SUA) 74.083.421 dolari
2. Maria Șarapova (Rusia) 36.484.486
3. Venus Williams (SUA) 31.905.015
4. Victoria Azarenka (Belarus) 25.593.363
5. Kim Clijsters (Belgia) 24.442.340
6. Martina Hingis (Elveția) 22.305.214
7. Lindsay Davenport (SUA) 22.166.338
8. Steffi Graf (Germania) 21.895.277
9. Martina Navratilova (SUA) 21.626.089
10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 21.467.713
11. Justine Henin (Belgia) 20.863.335
12. Caroline Wozniacki (Danemarca) 20.427.203
13. Petra Kvitova (Cehia) 20.141.180

Potrivit site-ului WTA, românca Simona Halep, actualul număr doi mondial în clasamentul pe puncte, a strâns în carieră suma totală de 10.477.535 dolari.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: A. Bunescu)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD