Dosarul de candidatură a Bucureştiului la organizarea unor meciuri de la Euro-2020, transmis la UEFA

Dosarul de candidatură a Bucureştiului la organizarea unor meciuri de la Euro-2020, transmis la UEFA

Dosarul de candidatură a oraşului Bucureşti la organizarea unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din anul 2020 a fost transmis, joi, la UEFA, se arată într-un comunicat al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne.

Dosarul de candidatură a Bucureştiului la organizarea unor meciuri de la Euro-2010, transmis la UEFA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Completarea şi finalizarea celor 12 secţiuni ale dosarului de candidatură au necesitat un efort complex în care au fost angrenate structuri guvernamentale, Primăria Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal, alte instituţii şi organizaţii. Dosarul de candidatură conţine prezentări ale unor aspecte juridice, politice, economice, sportive, de infrastructură, de dezvoltare durabilă, responsabilitate socială şi de tehnologia informaţiei relevante pentru organizarea EURO 2020, precum şi o descriere amănunţită a facilităţilor existente pe Arena Naţională, a spaţiilor adiacente şi a dezvoltărilor care vor avea loc în proximitatea stadionului şi în oraş, până în anul 2020. Dosarul este însoţit de hărţi, planuri şi imagini, precum şi de garanţii emise de autorităţile române privind angajamentul de a îndeplini cerinţele formulate de UEFA pentru organizarea jocurilor din cadrul EURO 2020", precizează comunicatul.

Redactarea finală şi editarea dosarului de candidatură a fost realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). "Se poate afirma că, prin conţinutul său, dosarul de candidatură transmis de România la UEFA întruneşte toate condiţiile solicitate de către forul continental şi că ţara noastră are o şansă certă pentru a primi dreptul de a organiza meciuri în cadrul Turneului Final al UEFA EURO 2020", se mai arată în comunicatul citat.

Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că România are şanse importante de a primi organizarea unor meciuri din cadrul Euro-2020.

Campionatului European din 2020 va fi organizat în 13 oraşe europene diferite. Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014.

Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele şi finala. Fiecare ţară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federaţiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special, iar alta pentru pachetul obişnuit şi pot prezenta acelaşi oraş pentru cele două pachete sau două oraşe diferite. Vor fi acceptate şi candidaturi ce includ stadioane în stadiu de proiect, cu condiţia ca lucrările de construcţie să înceapă cel târziu în 2016.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”