Fotbal - Liga I: FC Voluntari - CSMS Iași 1-1

Nou-promovata FC Voluntari și CSMS Iași au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), vineri seara, pe stadionul ''Dinamo'' din București, în partida inaugurală din prima etapă a ediției 2015-2016 a Ligii I de fotbal, ajunsă la al 98-lea sezon.

Ștefan Grigorie a marcat primul gol al campionatului, pentru CSMS Iași, în minutul 10 al meciului, un gol superb, după un șut pe spate, în urma centrării lui Ionuț Voicu.

Debutanta FC Voluntari a reușit egalarea, în minutul 30, prin Paul Pîrvulescu, autorul primului gol al ilfovenilor în Liga I, dintr-un penalty controversat (prima lovitură de pedeapsă a stagiunii), după un contact în suprafața de pedeapsă între Ionuț Voicu și George Călințaru.

Mădălin Ciucă (CSMS Iași) a încasat primul cartonaș galben al campionatului (34), dar și primul cartonaș roșu (61), pentru cumul de cartonașe galbene.

Fondat în 2010, FC Voluntari a parcurs într-un timp scurt (cinci ani), drumul din competițiile județene în principala întrecere fotbalistică internă.

Acest sezon este primul cu 14 echipe care va include faze play-off și play-out.

FC Voluntari — CSMS Iași 1-1 (1-1), Stadion Dinamo — București

Au marcat: Paul Pîrvulescu (30 — penalty), respectiv Ștefan Grigorie (10).

Cartonaș roșu: Mădălin Ciucă (CSMS Iași, 61).

Arbitru: Iulian Dima (București); arbitri asistenți: Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Andrei Constantinescu (București); arbitru de rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Irina Mîrț (București) — CCA, Valer Șulea (Brașov) — LPF

AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Nu mor caii când vor câinii” / Mesaj ciudat al Ioanei Dogioiu

2 Calculul defensiv de la Cotroceni. De ce a riscat Nicușor Dan un conflict major cu Ilie Bolojan pentru desemnarea lui Adrian Veștea

3 Răsturnare de situație pe scena politică?

4 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

5 Așa o fi?