Fotbal: Fostul mare arbitru Nicolae Rainea a decedat, la vârsta de 81 de ani

Fostul mare arbitru Nicolae Rainea a decedat la vârsta de 81 de ani, au anunțat Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor.

 Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea și-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad.

În 1959, a devenit arbitru, iar după trei ani promova în lotul divizionar. A debutat în prima ligă în 1965, iar după două sezoane primea ecusonul FIFA.

Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în prima ligă, a arbitrat 115 meciuri internaționale, a participat la trei ediții de Campionat Mondial. După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator și, apoi, președinte al Asociației Județene de Fotbal Galați, de unde a primit funcția de președinte onorific.

De asemenea, Nicolae Rainea a fost și președinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă