Gâlcă, după tragerea la sorţi: „Echipa din Kazahstan este o necunoscută pentru mine“. Ce-au spus cei de la Aktobe

„Dacă vom reuşi să îi învingem pe cei de la Stromsgodset şi să ne calificăm în turul următor, vom avea parte de meciuri cu echipe foarte bune. Echipa din Kazahstan este o necunoscută pentru mine momentan, dar ştiu că are jucători străini, care, cu siguranţă, au ridicat nivelul echipei. În general, în aceste ţări din spaţiul ex-sovietic, s-a investit foarte mult în ultimii ani. Pe cei de la Dinamo, Steaua i-a întâlnit anul trecut şi ne amintim cu toţii de faptul că au fost două meciouri echilibrate, cu momente importante, care puteau să încline balanţa în orice parte. Nici noi, nici cei de la Tbilisi nu mai avem aceleaşi loturi ca anul trecut, dar cred că jucătorii pe care-i am la dispoziţie pot obţine rezultate notabile. Sper ca în dubla manşă pe care o vom juca, fie cu Dinamo, fie cu Aktobe, să avem un joc mai bun şi mai consistent şi să fructificăm ocaziile de a înscrie pe care ni le vom crea“, a declarat Gâlcă, pentru site-ul oficial al Stelei. 

 Steaua are prima şansă la calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce-a învins gruparea norvegiană Stromsgodset, 1-0, în deplasare. Dacă se va califica mai departe, Steaua va juca în turul trei preliminar pe câştigătoarea dublei dintre Aktobe (Kazahstan) şi Dinamo Tbilisi (Georgia). Favorită e Aktobe, care s-a impus în tur, în deplasare, cu 1-0. 

 Marat Khairullin, mijlocaşul ofensiv al lui Aktobe, a declarat că n-ar nicio preferinţă în privinţa adversarei din turul trei preliminar: Steaua sau Stromsgodset. 

 „Nu suntem turişti, astfel că nu contează unde mergem, Norvegia sau România. Avem o treabă şi trebuie să o facem bine. Încă nu am făcut-o, mai avem returul cu Dinamo Tbilisi. Calificarea încă nu este decisă“, a declarat Khairullin, pe site-ul uefa. 

 Dacă se va califica, Steaua va juca în deplasare prima manşă a turului trei preliminar, la 29/30 iulie, returul fiind programat în 5/6 august.


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Israelul asasinează pe oricine poate negocia cu Statele Unite. Agenda lor este diferită de cea a lui Trump”

5 CULISE Cum a „învins” Grindeanu la negocierile cu Bolojan