Ganea a renunţat la Adrian Cristea

Ganea a renunţat la Adrian Cristea

Antrenorul FC Rapid, Ionel Ganea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul Adrian Cristea, aflat în probe, nu a fost păstrat în lot, deoarece nu era într-o formă fizică optimă, tehnicianul precizând că gruparea giuleşteană se va orienta către achiziţionarea unor jucători tineri.

Adrian Cristea (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Povestea cu Adrian Cristea au făcut-o ziarele. Pe mine m-a sunat domnul Moraru şi mi-a zis să îl vedem şi pe el la acel amical. L-am văzut, a constatat şi domnul Moraru că forma fizică a lui Cristea nu este una foarte bună. Iar una dintre dorinţele domnului Moraru este să ne orientăm către jucători tineri. Asta pentru că avem în lot jucători cu experienţă, pe lângă care pot veni jucători tineri care să crească şi să construim o echipă bună în viitor", a spus Ganea.

Mijlocaşul Adrian Cristea, 30 de ani, ultima dată la Steaua, a evoluat o jumătate de repriză pentru Rapid în amicalul pe care formaţia giuleşteană l-a câştigat, miercuri seară, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei din Liga a III-a Juventus Bucureşti.

În ceea ce îl priveşte pe Emilian Dolha, Ganea a afirmat că are nevoie de el, dar portarul trebuie să îşi încheie relaţiile contractuale cu Universitatea Cluj: "Dolha a venit câteva zile la noi pentru că a primit hârtie de la Cluj că se poate antrena o perioadă cu orice echipă. Consider că eu mai am nevoie de jucători. Iar Dolha este un jucător valoros, îl cunosc foarte bine. E un om serios şi în momentul de faţă este nevoie de el aici. Asta dacă va reuşi să îşi încheie conturile cu cei de la Cluj."

Antrenorul a ţinut să menţioneze că transferurile de jucători la Rapid se fac numai cu acordul său. "Toţi jucătorii care vin la Rapid, vin numai cu acordul meu. Eu mă consult cu noul acţionar, dar şi cu domnul Nicolae Manea care are o mare experienţă fotbalistică. Noi hotărâm dacă un jucător este de Rapid sau nu. Iar ultimul cuvânt îl am eu", a afirmat Ganea.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Poză de visat urât...

2 Da, oameni buni, asta este adevărata față a Rusiei! / „Sunt în stare de șoc. Băiatul meu zace acolo din 8 mai. Nici măcar nu pot să-l îngrop”

3 David Popovici a refuzat elegant propunerea celor de la PSD. A spus «nu» la ceva ce mulți tineri și-ar fi dorit din plin

4 Nu, nu e Isărescu, e proprietarul Lukoil, Alekperov...

5 Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene