Handbal feminin: HCM Baia Mare, primele 2 puncte în grupa principală 1 a Ligii campionilor

Handbal feminin: HCM Baia Mare, primele 2 puncte în grupa principală 1 a Ligii campionilor

Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a învins duminică, în Sala "Lascăr Pană" din Baia Mare, campioana Franței, Fleury Loiret, cu scorul de 31-28 (13-15), obținând astfel primele două puncte în grupa principala 1 a Ligii Campionilor.

Prima repriză a aparținut echipei oaspete, care s-a desprins la două goluri pentru prima oară în minutul 8, 3-5. În minutul 14, avantajul formației din Hexagon a crescut la trei goluri, 9-6, pentru ca Fleury Loiret Handball să conducă la cinci goluri, 11-6, în min. 17. Până la pauză, HCM Baia Mare a reușit să se apropie la două lungimi, 13-15.

Fleury Loiret s-a dus din nou la patru goluri, 13-17 (33), dar apoi au urmat trei goluri consecutive ale echipei gazdă, 16-17 (36). HCM a avut o nouă serie bună, revenind de la 17-19 (38) la 21-19 (41), iar apoi nu a mai cedat până la final, deși oaspetele au egalat la 24, în min. 51 (pentru 22 de secunde).

Principala marcatoare a formației române a fost franțuzoaica Allison Pineau, care a reușit 10 goluri, dintre care 7 în prima repriză. Pentru HCM Baia Mare au mai înscris Alexandra Do Nascimento — 7, Lois Abbingh, Melinda Geiger — câte 5, Valentina Ardean-Elisei și Katarina Jezic — 2 goluri fiecare.

Pentru Fleury Loiret au marcat Gnonsiane Noimbla — 10 goluri, Alexandrina Cabral Barbosa — 6, Estell Nze Minko — 4, Manon Houette — 3, Laura Kamdop — 2, Melissa Agathe — 1, Maakan Tounkara — 1, Elisabeth Chavez-Hernandez — 1.

Au arbitrat sârbii Aleksandar Pandzic și Ivan Mosorinski, în timp ce delegat al Federației Europene de Handbal a fost austriacul Klaus Lang.

În alte partide, Rostov a trecut cu 23-21 de FTC-Rail Cargo Hungaria, iar Larvik HK a dispus cu 28-19 de Thuringer HC, pentru care Eliza Buceschi a înscris cinci goluri.

În clasament, pe primul loc se află Rostov pe Don, cu 10 puncte, urmată de FTC-Rail Cargo Hungaria, 7 p, Larvik, 6 p, Fleury Loiret Handball, 4 p, HCM Baia Mare, 2 p, Thuringer HC, 1 p.

HCM Baia Mare o va întâlni pe Thuringer HC, în următorul meci, pe 16 ianuarie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa