Kickboxing: Sebastian Ciobanu, lăudat, deși a pierdut confruntarea cu turcul Saki

Luptătorul român Sebastian Ciobanu a pierdut la decizie confruntarea cu campionul mondial Gokhan Saki în cadrul unui eveniment care a avut loc vineri seară, la Dubai, însă evoluția sa a fost aplaudată la scenă deschisă și a fost lăudat chiar de oponentul său. Numărat în primul minut din prima repriză după un croșeu de stânga, Ciobanu și-a revenit și a punctat mai mult în runda a doua, câștigând pe foile de arbitraj ale judecătorilor. La finalul celor trei runde, turcul a fost declarat învingător la decizie unanimă, însă a ținut să îl laude pe român și chiar l-a purtat pe brațe. A fost al 82-lea succes din cariera lui Saki, turcul având până acum o rată a KO-urilor de aproape 70%.

"M-a surprins sincer să fiu, mai ales că vin după o perioadă de pauză. Sebastian a luptat incredibil, e un sportiv de viitor, a demonstrat că locul său e în elită", a spus Saki, cel care obținuse ultimele cinci victorii înainte de limită, cu Raoumaru, Anderson Silva, Daniel Ghiță, Nathan Corbett și Tyrone Spong.

"Sunt onorat că am putut să lupt împotriva celui mai bun kickboxer din lume, dar îmi pare rău că nu am reușit mai mult", a spus Sebastian Ciobanu (30 ani), încurajat de la colț de colegul său de sală, Cătălin Moroșanu.

"Dacă până acum erai un necunoscut pentru noi, acum cred că toți am reușit să îți reținem numele", i-a transmis și crainicul de ring sportivului originar din Iași. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD