Liga neputinţei: de ce avem un campionat din ce în ce mai slab şi care sunt principalele „favorite“ la retrogradare

Liga neputinţei: de ce avem un campionat din ce în ce mai slab şi care sunt principalele „favorite“ la retrogradare

Cu şase etape înainte de terminarea campionatului, lucrurile sunt clare în partea superioară a clasamentului.

Steaua e ca şi campioană, podiumul va fi completat de Astra şi de Petrolul, iar locul 4, ultimul care duce în Liga Europa, va fi ocupat de Dinamo. Asta deoarece Vasluiul e ca şi desfiinţată, iar Pandurii în cădere liberă.

În aceste condiţii, pe acest final de sezon, singura miză adevărată e evitarea retrogradării, iar aici se dă o luptă aprigă între nouă echipe! Cum Corona Braşov şi-a luat de mult gândul de la Liga I (n-a depus nici măcar dosar de licenţiere), jumătate dintre cluburile din primul eşalon se zbat pentru a evita locurile 15, 16 şi 17.

„Adevărul“ a analizat programul fiecărui club şi a încercat un joc de veridicitatea căruia ne vom lămuri la finalul rundei cu numărul 34, la 21 mai.

„U“ Cluj pe val, Ceahlăul în colaps

Atunci când te uiţi pe ultimele cinci meciuri disputate de echipele care se află pe locurile 9-17, reiese un prim amănunt important: dintre echipele care se chinuie să „supravieţuiască“, Universitatea Cluj e cea mai în formă, având patru victorii şi o înfrângere. La polul opus se situează Ceahlăul cu cinci eşecuri consecutive!

Chiajna: +4 puncte şi două meciuri uşoare

Programul echipei lui Şumudică include trei meciuri cu contracandidate la retrogradare, dintre care două în deplasare. În rest, Chiajna are un meci greu, cu Dinamo, unul accesibil cu CFR şi altul uşor cu Botoşani. Cum ilfovenii sunt la patru puncte de locul 15, şansele lor de „supravieţuire“ sunt foarte bune.

Gaz Metan: niciun gol de patru etape

Medieşenii păreau scăpaţi, la un moment dat, de grijile retrogradării, însă acum au patru meciuri consecutive pierdute la zero! Iar pentru ei urmează un program complicat: vor întâlni trei contracandidate la retrogradare, dintre care două afară, şi o să aibă două partide grele pe teren propriu. Deplasarea de la Cluj, cu CFR, e singurul meci abordabil pentru elevii lui Dulca.

Ceahlăul şi alianţa moldavă

Pe lângă o formă catastrofală, Ceahlăul are şi un program infernal cu patru derby-uri în compania altor echipe aflate în suferinţă, dintre care trei în deplasare! Şansa nemţenilor ar putea fi două victorii, acasă, cu FC Botoşani şi cu FC Vaslui, adică echipe din zonă şi fără obiectiv.

„U“ Cluj, joc bun, program OK

Aflată pe val, formaţia clujeană e şi avantajată de faptul că are două meciuri uşoare cu FC Vaslui şi cu Corona Braşov, plus altul din care poate spera la un rezultat favorabil, pe teren propriu, cu Pandurii. Cel mai dificil joc ar fi cu Steaua, acasă, însă şi aici e o „pâine de mâncat“. Asta deoarece e posibil ca Steaua să fie campioană şi din punct de vedere matematic până la ora meciului.

Timişoara depinde de meciurile de acasă

Elevii lui Dan Alexa vor întâlni trei contracandidate la retrogradare până la final, iar pentru bănăţeni, cheia salvării stă în cele două jocuri, acasă, cu Ceahlăul şi cu Chiajna. Nici deplasarea de la Târgu-Jiu nu e imposibilă, în condiţiile în care cei de la Pandurii n-au bătut pe nimeni, acasă, în 2014.

Oţelul, cel mai bun program

Gălăţenii urmează să joace trei derby-uri pentru „supravieţuire“, însă toate pe teren propriu. Ei au şi două deplasări uşoare, în compania unor echipe fără obiectiv. În aceste condiţii, singurul meci greu e cel cu Steaua, în Ghencea, în ultima etapă.

Ghinionul „stegarilor“

Echipa lui Ţălnar are un program cu doar două partide accesibile. Dintre cele nouă formaţii care vor să „supravieţuiască“, doar FC Braşov întâlneşte şi Steaua, dar şi Dinamo.

Săgeata şi două deplasări infernale

Argumentul în favoarea salvării? Meciuri, acasă, cu Ceahlăul şi cu Chiajna. De ce ar pica? E deja la două puncte de locul 14 şi urmează să joace, la Giurgiu, cu Astra, dar şi la Bucureşti, cu Dinamo.

Viitorul e echipa lui Hagi

În sezonul trecut, numele finanţatorului a salvat Viitorul de la retrogradare, şi nu jocul prestat. În acest retur, a fost deja o victorie suspectă, la Vaslui, aşa că orice e posibil până la final.

Program Chiajna

Dinamo (a)

CFR Cluj (d)

Gaz Metan (a)

Săgeata (d)

Botoşani (a)

ACS Poli (d)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare

Program Gaz Metan

Ceahlăul (d)

Astra (a)

Chiajna (d)

Dinamo (a)

CFR Cluj (d)

Braşov (a)

Pronostic „Adevărul“: Va retrograda

Program Ceahlăul

Gaz Metan (a)

Săgeata (d)

Botoşani (a)

ACS Poli (d)

Vaslui (a)

Viitorul (d)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare

Program „U“ Cluj

Vaslui (a)

Viitorul (d)

Steaua (a)

Corona (d)

Braşov (d)

Pandurii (a)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare

Program ACS Poli

Pandurii (d)

Petrolul (a)

Oţelul (d)

Ceahlăul (a)

Astra (d)

Chiajna (a)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare.

Program Oţelul

Săgeata (a)

Botoşani (d)

ACS Poli (a)

Vaslui (d)

Viitorul (a)

Steaua (d)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare

Program FC Braşov

Steaua (d)

Dinamo (a)

Corona (a)

CFR Cluj (d)

„U“ Cluj (a)

Gaz Metan (d)

Pronostic „Adevărul“: Va retrograda

Program Săgeata

Oţelul (d)

Ceahlăul (a)

Astra (d)

Concordia (a)

Dinamo (d)

CFR Cluj (a)

Pronostic „Adevărul“: Va retrograda

Program Viitorul

Corona (d)

„U“ Cluj (a)

Pandurii (d)

Petrolul (a)

Oţelul (d)

Ceahlăul (a)

Pronostic „Adevărul“: Va scăpa de la retrogradare

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu