Mihai Stoichiță, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești

Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu antrenorul Mihai Stoichiță, care va prelua conducerea tehnică a echipei ''galben-albastre'', a anunțat, joi, site-ului oficial al grupării.

Angajamentul lui Stoichiță va fi valabil până la finele actualului campionat.

În vârsta de 61 de ani, noul tehnician al are o carieră bogată, atât la nivelul echipelor de club, cât și la cel al primelor reprezentative, pregătind, de-a lungul timpului, naționalele statului Panama, Armeniei și Kuweitului.

La nivel de club, Mihai Stoichiță a antrenat Steaua București, FC Național, Litex Loveci, Sheriff Tiraspol, Ankaragucu, Piunik Erevan, Farul Constanța, Oțelul Galați, Aris Limassol, Al Salamiya, AEL Limassol, CS Mioveni, Apollon Limassol, cucerind titlul și Supercupa României, campionatul și Cupa Republicii Moldova, campionatul, Cupa și Supercupa în Armenia.

În stafful tehnic al Petrolului a fost cooptat, începând de joi, și Răzvan Rotaru, cel care va avea funcția de antrenor secund, alături de Mihai Oancea. De pregătirea portarilor se va ocupa, ca și până acum, Cătălin Grigore, iar preparator fizic va fi, în continuare, spaniolul Jorge Alvarez.

Stoichiță îl înlocuiește pe Eusebiu Tudor, care a demisionat duminică din funcția de antrenor al echipei Petrolul Ploiești .

Eusebiu Tudor a condus echipa în șapte partide, obținând trei egaluri și înregistrând patru victorii (golaveraj 2-6). Petrolul a început sezonul cu Tibor Selymes, care a avut o victorie, patru egaluri și trei eșecuri (golaveraj 6-9) în primele opt etape ale campionatului. Mihai Oancea a condus echipa în meciul cu ACS Poli Timișoara (1-2), marți, în deplasare, în optimile de finală ale Cupei României.

Stoichiță va fi prezentat oficial vineri, la ora 12,15, într-o conferință de presă programată la Stadionul ''Ilie Oană''.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea)


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …