Monica Niculescu, în turul al doilea la Wimbledon

Monica Niculescu, în turul al doilea la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, marți, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce dispus de Monica Puig (Porto Rico), în trei seturi, cu 5-7, 6-3, 6-1. Niculescu s-a impus după o oră și 57 de minute de joc și o va înfrunta în turul secund pe învingătoarea dintre Simona Halep, a treia favorită, și Jana Cepelova (Slovacia).

Monica Niculescu (27 ani, 48 WTA) a mai învins-o pe Puig (21 ani, 91 WTA) anul trecut, în sferturi la Guangzhou, cu 6-2, 6-2. Românca și-a asigurat un cec de 47.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA.
Niculescu a controlat primul set, a condus cu 2-0, 3-1 și 4-2, Puig a egalat (4-4), românca a mai făcut un break (5-4), dar apoi a pierdut următoarele trei ghemuri și setul (5-7), în 54 de minute.

În setul al doilea s-a mers cu serviciul până la 3-3, când Niculescu a făcut un break decisiv, luând apoi setul cu 6-3. Românca a dominat clar setul decisiv, pe care și l-a adjudecat cu 6-1.

Niculescu a reușit 18 de mingi direct câștigătoare (Puig 22) și a comis 21 de erori neforțate, față de 44 ale portoricanei. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă

2 VIDEO Lucrurile iau o turnură surprinzătoare în Rusia! Primii militari ruși luați prizonieri de gherila anti-Putin

3 Contraofensiva a început cu stângul? Ucraina ar fi atacat cu șase batalioane mecanizate și două batalioane de tancuri în sudul Donețkului / Rusia susțin…

4 Cum a devenit Austria fortăreața Rusiei în Europa / Amănunte greu de digerat despre o țară care s-a opus intrării României în Schengen

5 10.000 de fotografii și documente de pe laptopul lui Hunter Biden au apărut pe internet!