Monica Niculescu, victorioasă în primul tur la Miami, va juca din nou cu Serena Williams

Jucătoarea română Monica Niculescu a învins-o pe americanca Shelby Rogers, cu 7-6 (1), 6-1, marți, în runda inaugurală a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari.

Niculescu va juca în turul al doilea cu Serena Williams, numărul unu mondial și principala favorită, la fel cum s-a întâmplat și la Indian Wells, când americanca s-a impus cu 7-5, 7-5.

Monica (27 ani), aflată pe locul 72 în lume, s-a impus într-o oră și 32 de minute în fața unei adversare de 22 de ani, care ocupă poziția a 86-a în ierarhia WTA.

Niculescu și-a asigurat un cec de 17.100 dolari și 35 puncte WTA.

Meciul cu Serena, calificată direct în turul al doilea, ar urma să aibă loc vineri. Williams s-a retras vinerea trecută înaintea semifinalei de la Indian Wells, cu românca Simona Halep, din cauza unei accidentări la genunchiul drept.

Niculescu va juca și la dublu, alături de rusoaica Alexandra Panova, urmând să joace în primul tur cu cuplul Lisa Raymond (SUA)/Samantha Stosur (Australia). Paradoxal, Niculescu și Panova le-au întâlnit pe Raymond și Stosur și la Indian Wells, dar în optimi, cuplul americano-australian câștigând cu 6-3, 6-2.

Surprinzător, Simona Halep va evolua și ea la dublu, alături de Alexandra Dulgheru, adversarele din primul tur fiind Daniela hantuchova (Slovacia) și Karin Knapp (Italia).

La simplu, Halep, a treia favorită, va intra direct în turul secund, împotriva câștigătoarei dintre Nicole Vaidisova (Cehia) și o adversară venită din calificări. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Se întâmplă și la nemți, chiar cu vârf și îndesat...

4 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …