Petra Kvitova, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma

Petra Kvitova, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, numărul 4 pe lista favoritelor, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 2.428.490 dolari, în urma victoriei cu 6-3, 6-2 înregistrată în fața sârboaicei Jelena Jankovic (nr.16), joi la Foro Italico.

Kvitova va juca în turul următor cu spaniola Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 10, care a trecut greu în optimi, cu 6-7 (2/7), 7-5, 7-6 (9/7) de canadianca Eugenie Bouchard (nr.6).

Dacă se va califica în semifinale, Petra Kvitova va avea ca adversară o reprezentantă a României, care va fi stabilită în urma duelului dintre Simona Halep, a doua favorită a competiției, și Alexandra Dulgheru.

O altă jucătoare care și-a asigurat prezența în sferturile de finală este rusoaica Daria Gavrilova, învingătoare cu 6-4, 7-6 (7/0) în fața elvețiencei Timea Bacsinszky.

Gavrilova (21 ani, locul 78 mondial), venită din calificări, reușise să treacă în turul anterior de Ana Ivanovic (Serbia), numărul 7 mondial. Reprezentanta Rusiei va juca în sferturi cu Christina McHale din Statele Unite, care a profitat de abandonul compatrioatei sale Serena Williams, principala favorită a competiției.

Rezultate înregistrate joi în optimile de finală ale turneului de la Roma:
Alexandra Dulgheru (România) — Ekaterina Makarova (Rusia/N.8) 6-4, 6-3
Simona Halep (România/N.2) — Venus Williams (SUA/N.14) 6-2, 6-1
Christina McHale (SUA) — Serena Williams (SUA/N.1) — forfait Williams
Daria Gavrilova (Rusia) — Timea Bacsinszky (Elveția) 6-4, 7-6 (7/0)
Maria Șarapova (Rusia/N.3) — Bojana Jovanovski (Serbia) 6-3, 6-3
Carla Suarez (Spania/N.10) — Eugenie Bouchard (Canada/N.6) 6-7 (2/7), 7-5, 7-6 (9/7)
Petra Kvitova (Cehia/N.4) — Jelena Jankovic (Serbia/N.16) 6-3, 6-2.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Se termină aberația? / Judecătorii, procurorii, militarii și polițiștii nu vor mai putea ocupa locuințe de serviciu după eliberarea din funcție sau după…

2 Foarte interesante amănunte... / Dosarul Liei Savonea de la ANI, îngropat atât de adânc încât nici Parlamentul nu l-a găsit

3 Testamentul Rodicăi Stănoiu / ce avere îi revine iubitului cu peste 50 de ani mai tânăr, deși nu au fost căsătoriți

4 „Cât timp își fac treaba...” / Primarii care vor să dea afară angajați, dar nu și amantele aduse în primărie de alții

5 Andrei Caramitru, mesaj dur / Statul român, „un tată bețiv și violent” care nu și-a recunoscut crimele