Reghecampf după Steaua-Vaslui 0-1: "Am picat în capcana lor!" / Porumboiu: "Vasluiul a fost mult peste Steaua!"

Laurenţiu Reghecampf: "Am făcut un meci slab, ne-am bătut joc de ocazii. A fost şi acel moment dinaintea meciului, pe care nu îl înţeleg. Vin cu juniori, nu vin cu juniori, amână startul meciului...Nu dau vina pe aceste lucruri, dar avem şi noi un program. E ok, încerc să uit acest meci. Noi am avut o altă problemă. Aproape jumătate din echipa de bază a fost bolnavă: Popa, Tătăruşanu, Pârvulescu, Chipciu, au luat un virus, au stat numai la toaletă, au vomitat, nu le-a fost bine deloc. Sper să îi refacem până la meciul cu Dinamo.

VIDEO Stupoare în Ghencea: Steaua-Vaslui 0-1. Moldovenii au declanşat bomba, provocându-i campioanei prima înfrângere în acest sezon

Trebuie să mă intereseze mai mult cum au jucat băieţii noştri decât cei de la Vaslui, au fost vreo trei sau patru care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Sunt sigur că jocul acesta a fost făcut intenţionat de cei de la Vaslui, o capcană în care am picat. Trebuie să recunoaştem, însă, că au jucat şi ei destul de bine, ca orice echipă care vine în Ghencea. Repet, vreau să uit tot ce s-a întâmplat în jurul acestui meci, nu este normal să se întâmple aşa ceva când este vorba despre un meci oficial, atât de mediatizat.

Dacă mai poate Dinamo întoarce scorul în Cupă? Se poate orice, important este să jucăm noi cum trebuie. Sper să reuşim să scoatem un rezultat bun şi să îi mulţumim pe fani, iar la finalul sezonului să fim toţi sănătoşi. Trebuie să fim cu capul sus, pentru că am muncit mult pentru a fi aici. Îmi pare rău că nu am câştigat astăzi, era foarte important pentru noi, dar sper să nu mai repetăm aceste erori pe viitor", a comentat tehnicianul stelist la Dolce Sport.

Deşi n-au mai fost plătiţi de mai bine de jumătate de an, vasluienii vor fi răsplătiţi de Porumboiu pentru victoria contra Stelei, din Ghencea: "Mai mult decât frumos. S-au respectat ca fotbalişti. Victoria este una care aparţine jucătorilor. Nu sunt singurii jucători neplătiţi, dar îşi vor primi prima promisă. Vasluiul a fost mult, mult peste Steaua. Victoria este a jucătorilor, dar mai ales a celor care i-au adunat, iar unul este Dragoş Iftime. Dacă nu făceau scenetele alea de prost gust pe care le-au făcut înaintea meciului, cred că era mult mai frumos. Eu cred că diferenţa de valoare dintre Steaua şi Vaslui nu este atât de mare. Mâine va fi o nouă zi şi toată lumea poate să spere. Clubul nu a fost niciodată părăsit. Sunt ferm convins că lucrurile se vor rezolva", a comentat Porumboiu la Digi Sport.

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Dăncilă a urcat în sondaje după ce a înghițit rapid votanții lui Diaconu și Cumpănașu! Alegerea pre…

2 PSD băgase statu-n buzunar! Fata lui Bădălău a încasat de la CNAIR sporuri ilegale de 75% din salariu

3 Dezvăluiri incredibile despre rețeaua de postaci plătiți de PSD! Bugete de milioane de euro pentru fake news

4 VIDEO / Priviți-o și ascultați-o pe Sorina, și rememorați uriașa manipulare pusă la cale de PSD, la care au pus …

5 BREAKING Dezbaterea anunțată pentru marți de președintele Iohannis va fi găzduită de Școala Națională de Studi…

recomandări

Te ia DNA: Constantin Boșcodeală

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Nici nu știam că există sportul ăsta!