Șah: Ceremonia de deschidere a meciului Carlsen - Anand pentru titlul mondial

Șah: Ceremonia de deschidere a meciului Carlsen - Anand pentru titlul mondial

Ceremonia de deschidere a meciul pentru titlul mondial de șah, între actualul campion al lumii, norvegianul Magnus Carlsen, și fostul deținător al titlului suprem, indianul Viswanathan Anand, a avut loc vineri la Soci (Rusia).

Igor Levitin, consilier al președintelui Vladimir Putin, a transmis un mesaj din partea conducătorului statului rus în care se arată: ''Țara noastră este onorată să găzduiască un eveniment important de șah. Meciul pentru titlul mondial are loc la Soci, gazada Jocurilor Olimpice de iarnă de la începutul acestui an. Sunt încredințat că la Soci veți descoperi o atmosferă bună pentru competiții sportive, o infrastructură dezvoltată pentru transport și turism, dar și o ospitalitate tradițională aici. Cei doi competitori — Magnus Carlsen și Viswanathan Anand — vor demonstra întreaga măsură a puterii lor de a găsi soluții originale în cele mai complicate poziții, pentru a cuceri coroana oferită campionului mondial''.

Kirsan Iliumjinov, președintele Federației internționale de șah (FIDE), organizație care cuprinde 181 de state, a transmis salutările sale oaspeților din Rusia, tuturor participanților la confruntarea pentru titlul suprem.

În continuare, mai mulți șahiști ruși au primit Ordinul ''Meritul Patriei'', pentru performanțele lor sportive.

A avut loc tragerea la sorți a pieselor pentru prima partidă care are loc sâmbătă, 8 noiembrie. Viswanathan Anand va avea piesele albe, iar Magnus Carlsen, piesele negre.

Următoarele partide au loc în fiecare zi, câte una. Datele de odihnă sunt prevăzute pentru 10, 13, 16, 19, 22, 24 și 26 noiembrie. Meciurile se vor desfășura în cadrul Centrului media construit special pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, care au avut loc în perioada 7-23 februarie 2014.

Conform regulamentului, câștigător va fi șahistul care acumulează 6,5 puncte.

Dacă sunt necesare, partidele de șah rapid pentru departajare, vor avea loc la 27 noiembrie.

Ceremonia de închidere este prevăzută pentru 28 noiembrie 2014.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…