Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Birmingham

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 665.900 dolari, după ce a învins-o pe Klara Koukalova (Cehia), cu 6-1, 6-3, în doar 50 de minute. 

Halep, principala favorită a turneului, a dominat categoric meciul, mai ales în primul set, pe care și l-a adjudecat în doar 18 minute. Setul secund a fost ceva mai echilibrat, dar în cele din urmă Simona a reușit să încheie repede conturile cu adversara sa de 33 de ani, aflată pe locul 92 în lume.

Koukalova o învinsese pe Halep în 2010, în calificări la Madrid, cu 6-3, 6-3, iar Simona și-a luat revanșa în 2012 în primul tur la Hobart, cu 4-6, 6-2, 7-5.

Simona Halep (23 ani) și-a asigurat un cec de 16.725 dolari și 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe învingătoarea dintre Barbora Strycova (Cehia), cap de serie numărul 10, și Kristina Mladenovic (Franța).

Halep este programată să joace joi și în primul tur la dublu, alături de britanica Heather Watson, împotriva perechei spaniole Anabel Medina Garrigues/Arantxa Parra Santonja.


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei

3 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

4 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1

5 Piese secrete de F-35 au ajuns în mâinile Chinei după o eroare de transport